Taxa de parcare 2022 ajunge la sume absolut fabuloase în București. Dacă până anul trecut locuitorii Capitalei plăteau între 37 și 84 de lei, începând cu prima zi a anului tarifele explodează și ating valori astronomice. Principala modificare este că taxa e calculată anual, nu pe zi, ca până acum.
Primele zile ale lui 2022 au venit cu cozi interminabile la ghiseele administrațiilor publice de sector. Ca în fiecare an, și acum românii se calcă în picioare pentru a-și plăti taxele și impozitele, chiar dacă aceste dări la stat se pot achita și online, prin ghiseul.ro.
Zeci de bucureșteni s-au trezit luni, 3 ianuarie, cu noaptea în cap, pentru a-și plăti dările la stat în sectorul 6 din București. Este vorba despre impozitul pe clădiril pe terenuri și taxa pentru parcarea de reședință.
Aceste impozite se pot achita în două tranșe: până la 31 martie și până la sfârșitul lui septembrie. Dacă plătești sumele integrale în primăvară, beneficiezi de o reducere de 10%.
Taxa de parcare 2022 pe zone în București
Taxa anuală pentru locul de parcare de reședință s-a modificat în tot Bucureștiul, iar decizia a fost luată de Primăria Capitalei, prin votul consilierilor generali, dat în 27 aprilie 2021 și la solicitarea primarilor de sector. Tarifele vor fi aceleași la nivelul tuturor sectoarelor și vor fi achitate în funcție de zona în care locuiesc beneficiarii locurilor de parcare.
Capitala este împărțită în patru zone: A, B, C, D, cea mai scumpă fiind A, care reprezintă centrul. În această parte, creșterea a fost de la 84 de lei, la 600 de lei pe an. În zona B tariful va fi de 500 lei anual față de 66 de lei, în C va fi de 400 față de 55 de lei și în zona de D va fi de 300 de lei, față de 37 de lei.
- Zona A – 600 de lei pe an;
- Zona B – 500 de lei pe an;
- Zona C – 400 de lei pe an;
- Zona D – 300 de lei pe an.
Citiți România Liberă și pe Google News