-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăInternaționalSUA va vinde sisteme de rachete cu lansare multiplă către Finlanda

SUA va vinde sisteme de rachete cu lansare multiplă către Finlanda

Departamentul american de Stat(SUA) a aprobat vânzarea potenţială a unor sisteme de rachete cu lansare multiplă ghidată şi a echipamentelor aferente către Finlanda, un contract estimat la 535 de milioane de dolari, a anunţat miercuri Pentagonul într-un comunicat citat de Reuters.

Contractorul principal va fi Lockheed Martin Corp, a precizat Pentagonul.

„Finlanda intenţionează să folosească aceste produse şi servicii de apărare pentru a-şi creşte stocul naţional, întărind capacităţile de apărare terestră şi aeriană pe flancul nordic al Europei”, se arată în comunicat.

„Un stoc naţional crescut este esenţial pentru apărarea şi capacitatea de descurajare ale Finlandei ca urmare a situaţiei de securitate deteriorate din Europa”, potrivit comunicatului.

Stoltenberg: NATO va acţiona dacă Finlanda și Suedia vor fi supuse presiunii

Aliații NATO vor acționa dacă Finlanda sau Suedia vor fi supuse presiunii din partea Rusiei sau a altui adversar înainte de a deveni membri cu drepturi depline ai alianței, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, joi (20 octombrie), potrivit Reuters.

„ Este de neconceput ca aliații să nu acționeze dacă Suedia și Finlanda ar fi supuse vreunei forme de presiune”, a declarat Stoltenberg la o conferință de presă cu premierul suedez Ulf Kristersson.

NATO spune despre Finlanda și Suedia că vor fi ajutate să facă față presiunii dacă aceasta se va manifesta din partea oricui

Stoltenberg a mai spus că toate indiciile erau că Iranul a furnizat Rusiei drone folosite într-o serie de lovituri recente în Ucraina, deși a refuzat să ofere detalii din motive de securitate.

Teheranul neagă că a furnizat dronele Moscovei, iar Rusia a negat că forțele sale au folosit drone iraniene pentru a ataca Ucraina.

Ungaria și Turcia, ultimele două bariere în calea aderării la NATO pentru Finlanda și Suedia

După doar trei luni, 28 din cele 30 de state NATO au ratificat în parlamentele naționale modificările aduse tratatului care ar aproba aderarea Finlandei și Suediei, în timp ce 24 de națiuni au depus deja noile documente la Washington.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă