Administrația SUA de la Washington a acuzat, marți, Rusia că nu se conformează obligațiilor asumate prin Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START), refuzând inspecțiile pe bază de reciprocitate în baze militare, pe fondul tensiunilor dintre Occident și Moscova.
„Refuzul Rusiei de a facilita activitățile de inspectare împiedică Statele Unite să exercite drepturi importante în virtutea Tratatului Noul START și amenință viabilitatea controlului nuclear între SUA și Rusia”, a declarat marți un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, citat de agenția Reuters, potrivit orange.ro.
„Rusia nu s-a conformat nici obligației din Tratatul Noul START de a convoca o sesiune a Comisiei Consultative Bilaterale în termenul prevăzut”, a afirmat oficialul american, potrivit postului de televiziune CNN.
SUA acuză Rusia că refuză inspecțiile pe bază de reciprocitate la baze militare în baza aplicării Tratatului Noul START
Oficialul american a precizat că Moscova a avut o „direcție clară” de revenire la inspecții, subliniind că Washingtonul menține disponibilitatea de a colabora pentru relansarea aplicării Tratatului Noul START.
În noiembrie 2022, Rusia a anulat participarea la o reuniune programată la Cairo pentru discuții cu Statele Unite despre reluarea inspecțiilor reciproce la capabilitățile nucleare, în cadrul Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START).
Diplomați din Rusia și Statele Unite s-au întâlnit în decembrie 2022, în orașul turc Istanbul, pentru a discuta o serie de aspecte ale relațiilor bilaterale, care rămân tensionate. Pe fondul disputelor din ultimii ani, Statele Unite și Rusia și-au redus semnificativ personalul diplomatic, inclusiv după o serie de expulzari.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!