19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSocialStelian Bujduveanu anunță că vor fi construite noi parcări în București

Stelian Bujduveanu anunță că vor fi construite noi parcări în București

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunţat, joi, că există un interes ridicat din partea unor investitori privaţi pentru construcţia de noi parcări în București.

„Construim parcări în centru şi prin parteneriat public-privat! Există un interes ridicat din partea unor investitori privaţi pentru construcţia de parcări în Bucureşti. Zilele acestea, m-am întâlnit cu un grup de investitori privaţi care sunt interesaţi să construiască parcări în Bucureşti. Principalul scop este să mutăm maşinile în subteran şi să eliberăm străzile. În timpul discuţiei le-am prezentat planurile Primăriei cu privire la aceste tipuri de investiţii”, a scris viceprimarul, pe Facebook.

El a menţionat că PMB intenţionează să continue marile proiecte de parcări care au deja proiectarea făcută.

„Investiţia pentru care putem opta este şi parteneriatul public-privat”, a transmis el, potrivit agerpres.ro.

Stelian Bujduveanu a anunțat că noi parcări vor apărea în București, printre zonele vizate fiind Centrul Istoric, Piaţa Constituţiei, Piaţa Victoriei, Sala Palatului

Totodată, autoritatea locală vrea să realizeze parcări subterane, supraterane şi la nivelul solului, prin încheierea unor asocieri între Compania Municipală Parking Bucureşti şi investitorii interesaţi.

„Cerinţele noastre sunt: realizarea investiţiei, asigurarea finanţării şi operarea parcajului; protejarea spaţiilor verzi de deasupra parcării; conservarea şi valorificarea zonei din punct de vedere arhitectural. Municipalitatea va asigura: spaţiul public pe care va fi realizată investiţia; eliberarea avizelor şi autorizaţiilor necesare, în acord cu legislaţia în vigoare; concesiunea obiectivului către investitor pentru o perioadă determinată de timp, în conformitate cu indicatorii analizei cost-beneficiu, în schimbul unei redevenţe”, a explicat viceprimarul.

Potrivit lui Bujduveanu, principalele zone vizate sunt: Centrul Istoric, Piaţa Constituţiei, Piaţa Victoriei, Sala Palatului, Izvor, Piaţa George Coşbuc, Piaţa Lahovari, Piaţa Cantacuzino, precum şi alte spaţii stabilite prin strategiile de dezvoltare a Capitalei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă