2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieSocrii primarului Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv

Socrii primarului Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv

Socrii primarului băimărean Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi acuză că ar fi încercat să dea o sumă de bani rudei unui judecător astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă într-un dosar de corupţie care îl vizează pe edil.

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, luni, ca nefondate contestaţiile formulate de către cei doi inculpaţi faţă de decizia instanţei de fond care a dispus plasarea lor în arest preventiv, dar şi cererile celor doi de înlocuire a arestului preventiv. Decizia este definitivă.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care ar fi oferit mita uneia dintre judecătoarele din completul care soluţionează dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită.

Pe 25 octombrie, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, una dintre persoane (soţia – n.r.) ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea în judeţul Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 de euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite, precizează DNA.

Procurorii spun că această „ofertă” iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.

Ulterior, se arată în comunicatul DNA, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 de euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de procurori, iar Tribunalul Mureş, ca instanţă de fond, a admis cererea anchetatorilor şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă