19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateSindicaliștii din Sănătate pichetează astăzi spitalele

Sindicaliștii din Sănătate pichetează astăzi spitalele

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” continuă astăzi protestele, în intervalul orar 12:00 – 12:30, în timpul pauzei de masă, urmând a fi pichetate unităţile sanitare, “fără întreruperea activităţii”.

Potrivit unui comunicat de presă, protestul de joi reprezintă “un alt semnal de avertizare” a guvernanţilor, care indică apropierea momentului declanşării grevei generale.

“Toţi angajaţii din unităţile sanitare publice care participă la aceste forme de protest susţin revendicările Federaţiei “Solidaritatea Sanitară”, care au drept referinţă de bază respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale cu inflaţia, continuă cu solicitarea unei creşteri a veniturilor salariale reale (a puterii de cumpărare a acestora) şi cu necesitatea unei distribuţii echitabile a creşterilor salariale, care să includă creşterea proporţională a recompensei salariale pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiţii de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite etc., pentru sacrificiul personal şi al vieţii de familie pe care îl fac angajaţii lucrând în ture şi în zilele libere/de sărbători legale”, se arată în comunicat.

Conform aceleiași surse, acţiunile de protest organizate de Federaţia “Solidaritatea Sanitară” în ultima lună au fost determinate de oferta “insuficientă” a Guvernului, făcută la întâlnirea comună cu cele două federaţii reprezentative din Sănătate din 25 ianuarie 2024, respectiv o creştere a anvelopei salariilor de bază cu 20% pentru anul 2024, ce are drept “corespondent” o creştere a veniturilor salariale cu circa 13,5%. 

Citește și:

Guvernul discută proiectul de Ordonanță care ar mări salariile în Sănătate

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă