4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSilviu Predoiu, despre un posibil atac nuclear al Rusiei: "Într-o situație limită...

Silviu Predoiu, despre un posibil atac nuclear al Rusiei: „Într-o situație limită pe Putin chiar nu-l va mai interesa ce va fi după el”

Analistul politic Silviu Predoiu, general în rezervă, fost director al SIE, a prezentat o opinie asupra războiului din Ucraina, inclusiv asupra unui posibil atac nuclear rusesc.

Una dintre chestiunile cele mai discutate este riscul ca Rusia să folosească arma nucleară. Silviu Predoiu recomandă ca, atunci când se analizează acest risc, să se ia în calcul personalitatea președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

„Problema este dacă într-o asemenea situație cineva va mai avea timp să analizeze la rece ce s-a întâmplat sau va da un răspuns pe măsura a ce va presupune că s-a întâmplat. Pe de altă parte, ar trebui să nu neglijăm niciodată profilul lui Putin. Acest om care este de 24 ani conducătorul absolut al Rusiei, care a schimbat constituția de 3 ori pentru a se putea perpetua la putere, care până acum a depășit toate obstacolele, este în același timp un lider care știe însă că, la prima dovadă de slăbiciune, va fi îndepărtat. Iar pentru el nu există retragerea (…). Și atunci când ai de ales între viață și moarte, între pușcărie pe viață sau chiar plutonul de execuție și a rămâne la putere prin orice mijloace, opțiunea nu mai este atât de dificilă, iar butonul nuclear nu mai pare atât de departe. Căci într-o situație limită pe Putin chiar nu-l va mai interesa ce va fi după el”, consideră Silviu Predoiu.

Interviul integral al acestuia a fost publicat pe site-ul „Bucureștii vechi și noi”.

Un posibil atac nuclear ar aduce o ripostă nucleară

Silviu Predoiu nu oferă indicii dacă estimările sale se bazează și pe informații venite de la SIE. Silviu Predoiu, acum în vârstă de 64 de ani, a trecut în rezervă în anul 2019.

Oficiali de la Moscova au susținut că Rusia nu ar folosi prima arma nucleară. Totuși, un asemenea punct de vedere se poate schimba, în funcție de evoluțiile internaționale, a avertizat Moscova. Chiar președintele Putin s-a referit la posiblitatea folosirii armei nucleare, de către Rusia.

Rusia poate lansa rachete nucleare de pe trenuri, din avioane sau de la bordul submarinelor. Pe de altă parte, o țară care ar folosi o armă nucleară ar primi o ripostă tot nucleară.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Vreme rece și precipitații în toată țara de Crăciun: ploi și ninsori în prognoza ANM

Meteorologii anunță un sfârșit de săptămână cu ploi și lapoviță în mare parte din țară, iar, începând de duminică seară, temperaturile vor scădea brusc. La...
Ultima oră
Pe aceeași temă