Pe 27 decembrie, creștinii din întreaga lume îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii și cel care a avut curajul să mărturisească credința în Iisus Hristos.
Această zi, cunoscută drept a treia zi de Crăciun, este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri religioase. Peste 500.000 de români își sărbătoresc onomastica, purtând numele acestui sfânt care a devenit un simbol al credinței neclintite și al sacrificiului suprem.
Sfântul Ștefan, viața și misiunea
Sfântul Ștefan, de origine iudaică, a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli pentru a-i ajuta în împărțirea bunurilor și hranei către comunitățile de creștini din Ierusalim.
Datorită credinței sale profunde, a cunoștințelor vaste despre Vechiul Testament și învățăturile lui Hristos, dar și a minunilor și semnelor săvârșite, el a fost considerat Arhidiacon. Numele său, de origine greacă, înseamnă „coroană”, simbolizând încununarea credinței sale prin martiriu.
Predicile sale publice și susținerea neobosită a credinței în Hristos au atras furia fariseilor, care l-au acuzat de blasfemie împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu.
În fața Sinedriului, Sfântul Ștefan a ținut un discurs curajos, condamnând ipocrizia și necredința acuzatorilor săi: „Cum au fost părinții voștri, așa sunteți și voi! Pe care dintre proroci nu i-au prigonit părinții voștri?”. Aceste cuvinte au stârnit mânia mulțimii, iar Sfântul Ștefan a fost condamnat la moarte prin lapidare.
CITEȘTE ȘI – Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni
Conform Noului Testament, înainte de moarte, Sfântul Ștefan a avut o teofanie, văzând „cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Acesta a fost dus în afara cetății, unde a fost ucis cu pietre. Într-un act de compasiune supremă, el a cerut iertare pentru cei care îl omorau, rostind: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Astfel, Sfântul Ștefan a devenit primul martir creștin, un model al sacrificiului și al iubirii pentru aproapele.
Printre cei prezenți la moartea sa s-a numărat și Saul, viitorul Sfânt Pavel, care mai târziu s-a convertit la creștinism și a devenit unul dintre cei mai importanți apostoli.
Osemintele Sfântului Ștefan au fost descoperite în anul 415 în Palestina, în satul Gamla (astăzi Beit Jimal). Acestea au fost transferate ulterior la Ierusalim, în Biserica Sion, iar în anul 460 au fost depuse în Bazilica Sfântului Ștefan, construită în afara zidurilor cetății, pe locul martiriului său. Există și alte tradiții care susțin că din anul 560 relicvele sfântului se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!