„Este vorba de o sesiune suplimentară pentru Evaluarea Naţională. Atâta vreme cât elevii de clasa a XII-a care, din păcate, nu se vor putea prezenta din motive medicale în sesiunea normală de Bacalaureat au în acest an o a doua şansă în cea de-a doua sesiune de Bacalaureat, în toamna acestui an, este normal să fim preocupaţi de dreptul elevilor de clasa a VIII-a care vor să susţină examenul de Evaluare Naţională, dar care, din păcate, nu se vor putea prezenta în sesiunea normală. Deci, pentru a asigura şi celor de clasa a VIII-a dreptul la o sesiune suplimentară, am organizat acea sesiune suplimentară. În mod firesc, repartizarea la liceu se va putea face după ce vom fi încheiat şi cea de-a doua sesiune suplimentară pentru cei care susţin Evaluarea Naţională”, a precizat ministrul, pentru Antena 3.
Decizia organizării unei sesiuni suplimentare are în vedere interesul elevilor. „Măsura este luată pentru a da şansa elevilor de clasa a VIII-a de a se prezenta la Evaluarea Naţională, dacă, fără să fie vina lor, (…) nu pot din motive medicale”, a spus Cîmpeanu.