2.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăInternaționalȘeful Wagner, Evgheni Prigojin, a murit

Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a murit

Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, se afla pe lista pasagerilor unui avion care s-a prăbușit, a anunțat Agenția Federală Rusă pentru Transport Aerian (Rosaviatsiya), transmite BBC.

„A fost lansată o anchetă privind prăbușirea unui avion Embraer care a avut loc în această seară în regiunea Tver. Conform listei pasagerilor, printre aceștia figurează numele și prenumele lui Evgeny Prigojin”, a precizat agenția.

Zece persoane, inclusiv trei membri ai echipajului, se aflau la bord și au murit, precizează agenția.

Grupul lui Prigozhin a luptat alături de Rusia în Ucraina, până când a condus o revoltă de scurtă durată împotriva Moscovei în iunie.

Toate cele zece persoane aflate la bordul avionului privat au murit, transmit agențiile de presă rusești

Toate cele 10 persoane aflate la bordul avionului privat care aparținea fondatorului Wagner, Evgheni Prigojin, au murit în urma prăbușirii acestuia în apropiere de orașul Tver, relatează agenția rusă de presă Intefax, citând Ministerul pentru Situații de Urgență.

Ministerul a precizat că cele 10 persoane – șapte pasageri și trei membri ai echipajului – se aflau la bordul avionului în momentul prăbușirii acestuia și că se crede că toți au murit, potrivit Interfax.

Ministerul a adăugat că avionul s-a prăbușit în apropierea așezării Kuzhenkino, în regiunea Tver.

De altfel, agenția Associated Press transmite că un avion care se deplasa de la Moscova către Sankt Petersburg s-a prăbușit miercuri, iar toate cele 10 persoane aflate la bord au murit.

Cine este Evgheni Prigojin?

Evgheni Prigojin şi-a câştigat reputaţia de a fi cel mai crud comandant dintre cei implicați în războiul din Ucraina. El a părut să aprobe tacit o înregistrare video care arăta uciderea, cu un baros, a unui dezertor Wagner care, aparent, fusese predat înapoi de ucraineni în cadrul unui schimb de prizonieri. „O moarte de câine pentru un câine”, a comentat Prigojin la acea vreme, transmite site-ul știrileprotv.ro.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Crin Antonescu: America nu exista atunci când noi aveam forme de cultură, de civilizație, care sunt încorporate civilizației creștine, civilizației europene

Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, s-a dezlănțuit, marți seară, la Antena 3 CNN, într-o retorică acidă la adresa politicienilor români care...

Panama cere intervenția ONU după amenințările lui Trump privind Canalul Panama

Președintele Panama, José Raul Mulino, a condamnat ferm afirmațiile președintelui american Donald Trump privind intenția de a „recupera” Canalul Panama. Într-o declarație la Forumul Economic...

Biden către Trump: Casa Albă să fie stabilitatea în fața furtunilor Istoriei

„ Americanii și întreaga lume se uită la acest loc în căutarea stabilității în fața furtunilor Istoriei”, a scris Joe Biden într-o scrisoare lăsată...
Ultima oră
Pe aceeași temă