Alexandru Ghigiu, șeful Cancelariei premierului Marcel Ciolacu, va conduce Comitetul interministerial care trebuie să rezolve revendicările fermierilor și ale transportatorilor.
Decizia „privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului interministerial în domeniile agricol și al transporturilor” a fost emisă de premierul Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 5 februarie 2024.
Șeful Cancelariei, deci persoana care conduce Comitetul, are rang echivalent celui de ministru.
Comitetul interministerial este format din reprezentanți, la nivel de secretar de stat, „ai ministerelor cu atribuții în domeniile agricol, al transporturilor și domeniile conexe”. În plus, la ședințele Comitetului vor participa, însă doar ca invitați, „reprezentanți ai asociațiilor profesionale din agricultură și transporturi, ai fermierilor și transportatorilor neafiliați și alți reprezentanți îndreptățiți”.
Comitetul va avea ca obiective „identificarea măsurilor necesare soluționării cererilor
agricultorilor și ale transportatorilor” precum și „identificarea și elaborarea propunerilor de strategie în sectoarele economice vizate”.
Încă nu se știe când se va desfășura prima ședință a Comitetului.
Înființarea Comitetului interministerial a fost decisă în runda de negocieri care s-a purtat la data de 2 februarie 2024. În schimbul promisiunii că se va forma acest Comitet, fermierii și transportatorii ar fi renunțat la protest, anunțase Guvernul României.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!