19.6 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăPoliticăȘedință de urgență, miercuri, în Parlament, pe tema dronelor rusești. Ministrul Apărării...

Ședință de urgență, miercuri, în Parlament, pe tema dronelor rusești. Ministrul Apărării invitat la dezbateri

România nu are legislație care să permită doborârea unor drone la intrarea în spațiul său aerian

Miercuri, 11 septembrie, membrii Comisiei de Apărare din Senat l-au invitat pe ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvar la o discuție despre schimbarea legislației, în ceea ce privește reacția la cazurile în care drone amenință securitatea națională.

Potrivit unor surse parlamentare, discuțiile privind modificarea Legii Apărării Naționale au intrat într-o nouă fază, cu scopul de a permite Armatei Române să doboare drone sau alte obiecte neidentificate care survolează teritoriul național, inclusiv pe timp de pace.

Analistul militar, Ion Petrescu, a declarat în exclusivitate pentru România Liberă că „Nu militarii, ci doar parlamentarii poartă răspunderea unei lacune deplorabile, în sistemul de prevederi legale, utile acum Armatei României, nu după alegerile prezidențiale”. Analistul militar a mai precizat și că „rămâne de văzut dacă la nivelul legislativului românesc se va acționa cu celeritate sau se va opta pentru clasicul… festina lente”.

Mircea Geoană a declarat la Radio Zu că „Pentru a fi totul clar, în cazul unei situații de urgență, trebuie să știm cine are autoritatea să intervină, cum se lucrează cu NATO, cât de multe din forțele românești se implică și cum trec ele sub comanda NATO”.

Mircea Geoană a precizat și că NATO tratează „în mod serios”, fiecare incident de acest fel.

„Avem informații în timp real despre astfel de incidente. Împreună cu Aliații vom discuta aici, la NATO, un mecanism clar: cine ce face, în ce ordine și cu ce autorizație. Este, dacă vreți, un fel de bucătărie procedurală pe care trebuie să o facem împreună cu toți aliații, pentru a fi siguri că orice incident e tratat cu seriozitate. Dacă e ceva grav, să reacționăm cu toată forța NATO, dacă e doar un incident, să fim siguri că nu sărim calul și nu ne transformăm în ceva și mai complicat”, a mai explicat Mircea Geoană.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Locomotiva unui tren de călători a luat foc într-o gară din Cluj

Un incident grav a avut loc luni, 17 septembrie, pe calea ferată, când un incendiu a izbucnit în locomotiva unui tren de călători care...

Londra, Antalya și Istanbul, în topul destinațiilor preferate de pe Aeroportul Otopeni, depășind rutele de business

Pentru prima dată în istoria datelor furnizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează Aeroportul Otopeni, destinaţiile Londra, Antalya și Istanbul se situează în...

Mircea Geoană sau ciorba reîncălzită

Un proverb vechi, spune că ciorba reîncălzită nu mai are același gust. Se-mpute și sleiala te îngrețoșează. O ciorbă reîncălzită nu va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă