Școlile rămân în grevă pe termen nedeterminat, întrucât sindicatele din Educație au refuzat propunerile Guvernului.
UPDATE 14,00: Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că protestul pe Calea Victoriei, care a dus și la blocarea traficului rutier, nu a fost autorizat legal. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a confirmat că deplasarea demonstranților pe Calea Victoriei nu fusese autorizată. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, singurul punct aprobat pentru protestul sindicatelor din Educație fusese la Piața Victoriei.
UPDATE 13,40: Mii de demonstranți au ajuns în fața Palatului Parlamentului.
UPDATE 13,30: Un protest similar celui din București se desfășoară la Cluj-Napoca. Aici, demonstranții afișează un așa-zis „Catalog” cu o singură foaie, pe care apar numele „elevilor” Nicolae Ciucă, Ligia Deca și Marcel Ciolacu. În dreptul fiecăruia dintre aceste trei nume este scris „Repetent”.
UPDATE 13,20: Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, se află în mijlocul profesorilor care protestează. Liderul PSD s-a apropiat de un grup de protestatari din județul Buzău – de unde este și Marcel Ciolacu. Grupul aflat în apropierea lui Marcel Ciolacu a intonat Imnul Național al României. O femeie, profesoară, i s-a plâns lui Marcel Ciolacu de salariul prea mic.
UPDATE 13,15: Cadrele didactice se deplasează, în coloană, pe Calea Victoriei. Circulația automobilelor pe Calea Victoriei este blocată. Coloana de protestatari este însoțită de jandarmi și de polițiști.
UPDATE 12,45: Profesorii care participă la protest au pornit în marș spre Palatul Parlamentului.
–––––––––––––-
Anunțul oficial cu privire la continuarea grevei generale a venit de la Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”. Anunțul a fost făcut joi, 25 mai 2023.
„Colegii veniţi din Bucureşti şi din ţară spun un NU hotărât, acestei oferte. Greva declanşată de noi este o grevă care nu mai este legată în acest moment numai de revendicări salariale, este o grevă pentru demnitate, este o grevă pentru statutul social al celor care lucrează în sistemul de învăţământ, este o grevă pentru respect. Vreau astăzi, în numele colegilor mei, să fac un gest care aparent este simbolic. Această carte reprezintă esenţa proiectului România Educată. Din păcate, în acest moment, prin atitudinea Guvernului, prin atitudinea Parlamentului României devine un conţinut lipsit de sens şi o las aici, în faţa dumneavoastră, împreună cu un pix, pentru a se înţelege că România se îndreaptă către statutul de România eşuată”, a declarat Marius Nistor.
Anunțul acestuia a venit după negocierile care s-au purtat, miercuri la amiază, între liderii sindicali și reprezentanții Executivului.
În dimineața zilei de joi, 25 mai 2023, câteva sute de profesori participă la un protest în fața sediului Guvernului.
Greva generală în Educație a început luni, 22 mai 2023. Simultan, s-au derulat câteva runde de negocieri. Din partea Executivului, negocierile au fost conduse de Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului.
Cea mai recentă propunere făcută de Guvern era ca profesorii să primească două carduri, în valoare cumulată de 2500 de lei. Primul card, de 1500 de lei, ar putea fi acordat în luna iunie 2023 iar al doilea, de 1000 de lei, în octombrie 2023. Sindicatele din Educație au respins această propunere, solicitând, ca și până acum, mărirea salariilor. Un profesor aflat la început de carieră ar câștiga, acum, doar 2400 de lei pe lună, net.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!