0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSănătatePeste jumătate dintre deținuți nu vor să se vaccineze. Gardienii se consideră...

Peste jumătate dintre deținuți nu vor să se vaccineze. Gardienii se consideră în pericol

Dintre persoanele aflate în detenție în penitenciarele din România, peste jumătate nu vor să fie vaccinate anti – Covid, a anunțat, marți, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Din această Federație fac parte polițiștii de penitenciare.

„Din cei 22.500 de deţinuţi din sistemul penitenciar, doar 9.000 şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina”, anunță un mesaj postat pe internet de FSANP. 

„N-a avut cine să discute cu deţinuţii şi să îi determine să se vaccineze. O lipsă de interes care ne va costa. Cine va răspunde pentru aceste dezinteres?”, se întreabă conducerea FSANP.

Potrivit acestei surse, deținuții care acceptă să se vaccineze ar urma să fie imunizați cu produsul Johnson&Johnson.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...
Ultima oră
Pe aceeași temă