Preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că s-a opus prin veto legii criticate a ‘influenţei străine’, care a suscitat proteste masive în această ţară din Caucaz, transmite AFP, preluat de agerpres.ro.
‘Astăzi, am pus un veto (…) la legea care este rusă în esenţa sa şi care contravine Constituţiei noastre’, a spus Salome Zurabişvili într-o declaraţie televizată.
Este vorba totuşi despre un veto cu valoare mai ales simbolică al preşedintei proeuropene, aflată în conflict cu guvernul, având în vedere că partidul la putere, ‘Visul georgian’, iniţiatorul legii, dă asigurări că dispune de suficiente voturi în parlament pentru adoptarea definitivă a legii.
Textul aprobat marţi de parlament este denunţat de detractorii săi ca vizând să deturneze Georgia de Uniunea Europeană pentru a o antrena spre Rusia.
El a provocat ample manifestaţii, care durează de mai bine de o lună şi la care au luat parte mii de persoane, mai ales tineri.
NATO, Comisia Europeană şi ONU au condamnat această iniţiativă a guvernului georgian.
Legea impune ONG-urilor sau media a căror finanţare provine în proporţie de peste 20% din străinătate să se înregistreze ca ‘organizaţie care urmăreşte interesele unei puteri străine’, şi să se supună unui control administrativ.
Detractorii au numit-o ‘legea rusă’ dată fiind similitudinea sa cu o lege votată în Rusia.
Preşedinta Zurabişvili a propus amendamente la proiectul de lege, dar a prevenit contra oricăror negocieri ‘artificiale’.
În ce-l priveşte, prim-ministrul Irakli Kobakhidze s-a declarat dispus să evoce posibile modificări.
Georgia, fostă republică sovietică, este candidat oficial la aderarea la UE din decembrie 2023 şi aspiră, de asemenea, să devină membru al NATO.
Georgia: Mii de manifestanți din nou în stradă contra unui proiect de lege controversat privind „ influența străină”
Mii de manifestanţi au ieşit în stradă miercuri seară în Georgia pentru a protesta contra proiectului de lege controversat privind ”influenţa străină”, adoptat în a doua lectură de parlament în pofida mobilizării masive a opozanţilor săi în ultimele săptămâni, transmite France Presse, potrivit agerpres.ro.
Mărul discordiei îl constituie o lege, similară celei din Rusia, care clasifică ONG-urile ce primesc fonduri din străinătate drept agenţi străini.
Deputaţii georgieni au votat miercuri cu 83 de voturi pentru şi 23 voturi contra textului pe care partidul aflat la putere, Visul Georgian, doreşte să îl vadă adoptat definitiv până la jumătatea acestei luni. Textul are nevoie şi de votul în a treia lectură. Preşedinta ţării Salome Zurabişvili, care este în conflict cu partidul aflat la putere, ar urma să se opună prin veto.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!