Certificatul verde va fi obligatoriu la Congresul PNL. Astfel, delegații vor trebui să facă dovada că sunt vaccinați, au trecut prin boală sau au rezultat negativ la testarea COVID. Documentul va fi solicitat la intrarea în sala unde se va ține congresul și va fi verificat de șefii delegațiilor din țară.
Comisia de organizare a Congresului PNL a hotărât luni că participanții vor putea intra în pavilionul central de la Romexpo doar cu un certificat care să ateste vaccinarea, cu rezultatul negativ al unui test COVID sau cu dovada trecerii prin boală.
Cei responsabili să se asigure că membrii delegației au toate documentele asupra lor sunt președinții filialelor PNL. Delegații vor semna și o declarație pe propria răspundere.
De data aceasta, nici o delegație nu va aduce invitați din cauza regulilor anti-COVID.
Aproximativ 5.000 de oameni sunt așteptați la Congresul PNL care se va desfășura pe 25 septembrie.
Subprefectul capitalei Antonela Ghiță a anunțat, în weekend, că, în condițiile actuale, evenimentul PNL ar putea fi organizat doar cu jumătate din numărul anunțat de participanți din cauza creșterii numărului de persoane infectate în București. În aer liber pot fi mai multe persoane doar dacă acestea sunt vaccinate, conform regulii.
„Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale cu un număr mai mare de 2500 de spectatori este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, se arată în decizia autorităților.
Congresul PNL se va desfășura la Romexpo.