Armata americană a declarat că ar avea nevoie de aprobarea de către Congres a unei finanţări suplimentare pentru a se asigura că planurile Pentagonului de producţie şi achiziţie de muniţii pot satisface simultan nevoile Israelului şi ale Ucrainei.
Christine Wormuth, secretarul armatei americane, a făcut aceste comentarii în timp ce Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA este efectiv paralizată, republicanii încercând să aleagă un nou preşedinte. Ea a declarat că armata încă analizează cererile de sprijin din partea Israelului, scrie Agerpres.
„Un lucru într-adevăr important în privinţa în special a muniţiei şi a abilităţii noastre de a-i susţine potenţial atât pe israelieni, cât şi pe ucraineni simultan este o finanţare suplimentară din partea Congresului pentru a ne putea extinde producţia, iar apoi de a plăti pentru muniţia în sine”, a explicat Wormuth presei la un eveniment al armatei.
„Avem nevoie de sprijin suplimentar din partea Congresului. Aşa că sper să vedem asta în curând”, a adăugat Christine Wormuth.
Citește și:
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!