1.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalRusia a finanțat cu 300 milioane de dolari partide politice din peste...

Rusia a finanțat cu 300 milioane de dolari partide politice din peste 20 de țări

Rusia a trimis în mod discret cel puţin 300 milioane de dolari în total unor partide politice şi candidaţi în peste 20 de ţări începând din 2014 pentru a-şi exercita influenţa, potrivit unei estimări a serviciilor de informaţii americane, făcută publică marţi, transmite AFP.

Statele Unite ‘consideră că este vorba despre estimări minimale şi că Rusia, probabil, în secret, a transferat mai multe fonduri care nu au fost reperate’, a indicat un înalt responsabil american, fără a preciza ţările vizate.

Potrivit acestuia, un ambasador rus la post într-o ţară asiatică nespecificată i-a dat milioane de dolari unui candidat la alegerile prezidenţiale.

Administraţia Joe Biden a cerut o astfel de estimare serviciilor sale în urma invaziei ruse în Ucraina, concomitent cu lansarea de către Washington de multiple iniţative pentru izolarea Moscovei pe scena internaţională, potrivit agerpres.ro.

Rusia a dat în jur de 300 milioane de dolari pentru partide politice din întreaga lume fără a se ține cont de amestecul în politica americană

Înaltul responsabil a declarat că diplomaţia americană va pune aceste concluzii la dispoziţia guvernelor a peste 100 de ţări, în prelungirea summitului pentru democraţie organizat în format virtual de preşedintele Joe Biden în decembrie 2021.

Această nouă evaluare nu a analizat ingerinţa rusă în politica americană, însă serviciile de informaţii americane declaraseră anterior că Moscova intervenise în alegerile din SUA din 2016, mai ales recurgând la reţelele sociale pentru a-l susţine pe Donald Trump.

‘Statele Unite lucrează din greu pentru a ne remedia slăbiciunile şi încurajăm celelalte ţări să facă la fel şi să ni se alăture în acest efort important’, a declarat acelaşi înalt responsabil.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Will Smith, viața și cariera actorului

Will Smith, cunoscut pentru carisma sa și pentru succesul pe care l-a avut în filme de acțiune, a ajuns să fie unul dintre cei...

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun, confirmând zvonurile care circulau despre relația lor. Dua Lipa și Callum Turner...

Osamu Suzuki, fostul director al Suzuki Motor, a murit la vârsta de 94 de ani

Osamu Suzuki, fostul director al Suzuki Motor Corp., a murit la vârsta de 94 de ani, lăsând o moștenire semnificativă în industria auto. Osamu...
Ultima oră
Pe aceeași temă