4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânii blocați în Africa de Sud vin marți în țară

Românii blocați în Africa de Sud vin marți în țară

Românii care au fost blocați în Africa de Sud, în urma suspendării curselor aeriene din cauza apariției variantei Omicron a Covid-19, vor fi aduși, marți după amiază în România. O aeronavă Tarom a decolat în noaptea de duminică spre luni cu direcția Africa de Sud și se va întoarce la București marți, la ora 15.

Aeronava Tarom va sosi în România cu o zi mai devreme decât data preconizată de autoritățile române.

 „În urma analizelor efectuate cu toţi factorii implicaţi în organizarea misiunii de repatriere a românilor şi cetăţenilor europeni din Africa de Sud, dar şi în urma recalculării orarului de zbor, aeronava TAROM va ajunge cu o zi mai devreme faţă de ora comunicată iniţial către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Astfel, aeronava Boeing 737-700 YR-BGG va ateriza la Otopeni în data de 30 noiembrie 2021, în jurul orei 15:00. Directorul general al TAROM îşi asumă informarea eronată”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunţat iniţial că avionul care va aduce în ţară din Africa de Sud echipa de rugby din Baia Mare va ateriza pe Otopeni pe 1 decembrie, în jurul orei 12:00, urmând ca Tarom să asigure transportul până în oraşul de destinaţie. 

„Am fost în legătură permanentă cu prim ministrul, care a gestionat, împreună cu domnul Raed Arafat, toată această problemă. Am ţinut legătura. Noi am pus la dispoziţie aeronava şi în acest moment e aterizată, cred că de la 8:30 la Mombasa, unde echipajul va avea nevoie de câteva ore să se odihnească, să realimenteze. După tot acest traseu, undeva pe 1 decembrie, în jurul orei 12:00, aeronava din câte ştiu eu va ateriza pe Otopeni, urmând ca de la Otopeni TAROM să pună la dispoziţie şi transportul până la Baia Mare, pentru că vorbim de echipa de rugby din Baia Mare”, a spus Grindeanu.

Românii blocați în Africa de Sud, aduși de urgență în țară

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că un avion Tarom va fi trimis pentru a aduce în ţară cetăţenii români care au rămas blocaţi în Africa de Sud, după ce mai multe curse aeriene au fost anulate.

„Mai devreme a fost aprobată Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Prin Hotărâre s-a adăugat la ţările care au fost menţionate ieri (sâmbătă – n.r.) şi Malawi, iar, în plus, s-a stabilit că Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, prin DSU, şi Ministerul Transportului vor lucra împreună pentru repatrierea cetăţenilor români care nu pot să ajungă înapoi în România din cauza perturbărilor care sunt acum cu transportul aerian din zona respectivă, mai multe curse fiind anulate şi mai multe fiind pline, care ajung în Europa. Am început să întreprindem măsurile împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu Ministerul Transporturilor, prin TAROM, pentru trimiterea unui avion, la decizia Guvernului, care va pleca Bucureşti – Mombasa – Pretoria şi care urmează să aducă cetăţenii români”, a declarat Arafat, duminică, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, prin Mecanismul de protecţie civilă europeană se va acorda sprijin şi altor cetăţeni europeni.

 ”Vom oferi şi prin Mecanismul de protecţie civilă europeană şi un număr de locuri pentru cetăţenii europeni ai altor ţări europene UE pentru a-i repatria la Bucureşti, după care de aici se stabileşte cum ajung în ţările lor”, a precizat Raed Arafat. 

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că o aeronavă TAROM va zbura la Pretoria pentru a-i recupera pe românii blocaţi în Africa de Sud.

„În ceea ce priveşte cetăţenii români din Africa de Sud am avut o coordonare foarte bună cu Ministerul Afacerilor Externe, cu Ministerul Transporturilor, cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi începând de ieri au fost identificate soluţiile prin care să determinăm o soluţie pe care o vom lua astăzi în şedinţa de guvern şi în felul acesta am identificat la TAROM o aeronavă care va zbura la Pretoria şi va prelua cetăţenii români. De asemenea, pentru că în aeronavă vor mai fi alte 50 sau 55 de locuri libere, oferim această capabilitate şi celorlalte ţări europene care nu au reuşit să-şi extragă cetăţenii din Africa de Sud şi în felul acesta vom urca această disponibilitate a noastră pe Mecanismul European pentru Situaţii de Urgenţă”, a arătat Ciucă.

Suspendarea curselor aeriene către Uniunea Europeană are loc ca urmare a identificării unei noi variante de coronavirus în Africa de Sud.

Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite

Consultări la Cotroceni: Klaus Iohannis a discutat cu liderii partidelor pentru formarea noului Guvern

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare duminică, la Palatul Cotroceni, pentru consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru. Partidele PSD, PNL, UDMR...

Consultări la Cotroceni: Klaus Iohannis a discutat cu liderii partidelor pentru formarea noului Guvern

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare duminică, la Palatul Cotroceni, pentru consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru. Partidele PSD, PNL, UDMR...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă