7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăMediuRomânia și Brazilia vor coopera în gestionarea pădurilor

România și Brazilia vor coopera în gestionarea pădurilor

România și Brazilia vor coopera în domeniul protecției mediului, inclusiv în ceea ce privește monitorizarea și gestionarea pădurilor.

Această colaborare a fost discutată cu prilejul vizitei în Brazilia a președintelui României, Klaus Iohannis. Șeful statului român s-a întâlnit cu președintele Braziliei, Lula da Silva. De asemenea, președintele României s-a întâlnit cu autoritățile orașului Rio de Janeiro.

„Referindu-se la necesitatea redinamizării şi a amplificării cooperării economice, inclusiv comerciale și investiționale cu Brazilia, și respectiv cu Rio de Janeiro, Preşedintele României a prezentat oportunitățile economice oferite de România și a invitat investitorii din regiune să vină în țara noastră, evidențiind faptul că pot fi dezvoltate proiecte comune în mai multe domenii. Președintele Klaus Iohannis a precizat că Rio de Janeiro prezintă un interes aparte pentru România, fiind un centru economic, cultural și istoric definitoriu pentru Brazilia.

Apreciind implicarea intensă a autorităților din Rio de Janeiro în aspecte legate de protecția mediului, Președintele României a încurajat intensificarea colaborării în acest domeniu, care poate deveni unul din pilonii cooperării sectoriale dintre cele două țări, la nivel central și local. Cu ocazia întâlnirii, în prezența Președintelui Klaus Iohannis, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România și Guvernul Statului Rio de Janeiro. Memorandumul vizează cooperarea în domeniile adaptării la schimbările climatice, conservării biodiversității și ecosistemelor, precum și al gestionării și monitorizării pădurilor”, anunță un comunicat transmis de Președinția României.

Președintele Iohannis efectuează o serie de vizite în mai multe țări din America de Sud. După Brazilia, el va merge în Argentina și în Chile.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

FIFA modifică regulile transferurilor după cazul Lassana Diarra. Noi reglementări provizorii anunțate

FIFA a adoptat un set de reguli temporare pentru transferurile jucătorilor, în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene legate de...

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă