7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportFotbalRezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din Madrid, într-un meci amical.

Una dintre cele mai în formă echipe din fotbalul mondial s-a impus mai clar decât o arată scorul, prin golurile marcate de Jhon Cordoba (6), Jhon Arias (35) şi Yaser Asprilla (79), dar tricolorii au avut o reacţie pozitivă pe final, punctând prin Ianis Hagi (84) şi Florin Tănase (90+4).

România, care era neînvinsă de 12 meciuri consecutive, a fost dominată categoric de sud-americani, care au fost superiori din punct de vedere al organizării, al vitezei de joc şi al tehnicităţii. Columbia a avut 3-0 şi a reuşit să-şi o revanşă după ce România a învins-o de două ori la Cupa Mondială, cu 3-1 în 1994 şi 1-0 în 1998.

Los Cafeteros au deschis scorul în min. 6, prin Cordoba, care a reluat cu capul din 6 metri, de lângă Burcă, la centrarea lui Mojica.

România a avut imediat şansa egalării (8), dar Alibec a fost blocat la 7 metri, iar apoi nu a ştiut unde e mingea, care se afla lângă el, în poziţie de finalizare.

Deşi tricolorii au mai avut două acţiuni, una prin Mihăilă (20), blocat la intrarea în careu, şi Moruţan (29), şut pe lângă de la circa 20 de metri, columbienii au fost cei care au condus jocul şi au fost mai periculoşi.

De altfel, echipa antrenată de argentinianul Nestor Lorenzo şi-a dublat avantajul în min. 35, când Jhon Arias a fost găsit liber în mijlocul careului de centrarea lui Rios şi nu l-a iertat pe Moldovan.

Marius Marin (39) şi-a încercat şansa de la circa 22 de metri, dar a trimis mult peste.

Jhon Arias a creat din nou pericol în careul echipei României, la pasa lui Cordoba, dar Moldovan a reţinut mingea (40).

Echipa antrenată de Edward Iordănescu, susţinută la Madrid de 15-20.000 de spectatori români, a încercat să fie mai ofensivă după pauză, iar Moruţan (47) l-a testat pe Vargas cu un şut din marginea careului. Sud-americanii, care erau neînvinşi de 20 de meciuri, au continuat să fie periculoşi, însă Cordoba (49) a şutat în plasa laterală.

Nici Stanciu nu a fost mai precis (51), şutul său de la 25 de metri ducându-se destul de mult pe lângă ţintă.

Moldovan a avut o intervenţie salvatoare în min. 52, la un şut trimis de Diaz din marginea careului, la colţul lung. El a mai avut o intervenţie importantă în faţa lui Cordoba, la centrarea lui Santiago Arias (66).

Alibec (54) a fost blocat de portarul Vargas la şase metri, cu preţul unei accidentări.

Ianis Hagi a testat vigilenţa portarului Vargas (71), dar acesta nu a avut emoţii.

Columbia a marcat al treilea gol la capătul unei faze rapide, cu centrarea lui Mojica de pe stânga, recentrarea lui Arias şi Yaser Asprilla (79) a marcat cu un şut din marginea careului, cu toată opoziţia lui Nedelcearu.

Finalul meciului a aparţinut tricolorilor, care au înscris de două ori şi au mai avut câteva situaţii.

Ianis Hagi a profitat de o greşeală a lui Lerma (84) şi a redus din handicap, iar apoi tot el a avut o lovitură liberă de la 18 metri, dar mingea a fost deviată în corner (86).

Nedelcearu (87), într-un duel cu un un fundaş columbian, nu a reuşit să reia cu capul pe poartă la un corner.

Florin Tănase (90+4) a marcat al doilea gol al tricolorilor, cu un şut de la 12 metri, mingea fiind deviata de Lucumi, după acţiunea lui Man.

România, care a evoluat în echipament complet roşu, a încheiat o serie de 12 meciuri consecutive fără înfrângere (golaveraj 22-6). Ultimul eşec data din 17 noiembrie 2022, 1-2 cu Slovenia, tot într-un meci amical.

România a înregistrat un egal, 1-1 cu Irlanda de Nord la Bucureşti, şi un eşec, 2-3 cu Columbia la Madrid, în primele sale meciuri de pregătire pentru EURO 2024 (14 iunie-14 iulie), la care va întâlni echipele Belgiei, Slovaciei şi Ucrainei.

Columbia – România 3-2 (2-0)
Au marcat: Jhon Cordoba (6), Jhon Arias (35), Yaser Asprilla (79), respectiv Ianis Hagi (84), Florin Tănase (90+4).
Madrid, Stadion Civitas Metropolitano
meci amical

Au evoluat echipele:
Columbia: 12. Camilo Vargas – 21. Daniel Munoz (4. Santiago Arias, 45), 2. Carlos Cuesta, 3. Jhon Lucumi, 17. Johan Mojica – 6. Richard Rios, 16. Jefferson Lerma – 11. Jhon Arias (8. Jorge Carrascal, 67), 10. James Rodriguez (căpitan; 20. Juan Fernando Quintero, 73), 7. Luis Diaz (19. Rafael Santos Borre, 66) – 9. Jhon Cordoba (23. Yaser Asprilla, 74). Selecţioner: Nestor Lorenzo.
Rezerve neutilizate: 1. David Ospina, 22. Alvaro Montero – 5. Kevin Castano, 13. Juan David Cabal, 14. Andres Gomez, 15. Yerson Mosquera, 18. Mateo Cassierra, 24. Gabriel Fuentes, 25. Juan Camilo Portilla, 26. Gustavo Puerta.
România: 12. Horaţiu Moldovan – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin (5. Ionuţ Nedelcearu, 46), 15. Andrei Burcă, 11. Raul Opruţ (23. Deian Sorescu, 87) – 18. Răzvan Marin (27. Florin Tănase, 77), 6. Marius Marin – 21. Olimpiu Moruţan, 10. Nicolae Stanciu (căpitan; 20. Dennis Man, 77), 13. Valentin Mihăilă (14. Ianis Hagi, 56) – 7. Denis Alibec (19. Denis Drăguş, 57). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 16. Marian Aioani – 4. Cristian Manea, 8. Alexandru Cicâldău, 9. George Puşcaş, 22. Bogdan Racoviţan, 24. Darius Olaru, 25. Florinel Coman, 26. Adrian Şut.

Arbitru: Alejandro Muniz Ruiz; arbitri asistenţi: Eliana Fernandez Gonzalez, Alfredo Rodriguez Moreno; al patrulea oficial: Miguel Angel Ortiz Arias (toţi din Spania)
Cartonaşe galbene: R. Marin (10), Cordoba (74), M. Marin (78), Lerma (85).

Ucraina va fi adversara României în Grupa E de la EURO 2024

Selecţionata de fotbal a Ucrainei va fi adversara României în Grupa E la EURO 2024, după ce a învins echipa Islandei cu scorul de 2-1, marţi seara, la Wroclaw (Polonia), în finala play-off-ului B.

Islandezii au deschis scorul prin Albert Gudmundsson (30), dar Ucraina a reuşit să întoarcă scorul în repriza secundă, prin golurile înscrise de Viktor Ţîgankov (54) şi Mihailo Mudrik (84).

În semifinale, Ucraina a învins Bosnia-Herţegovina cu 2-1, la Zenica, după un final incredibil. Gazdele au deschis scorul prin autogolul lui Mikola Matvienko (57), care a deviat centrarea lui Dedic. Ucraina a crezut în şansa ei şi a reuşit să întoarcă scorul pe final. Roman Iaremciuk a egalat (85) la doar patru minute de la intrarea sa pe teren, iar Artem Dovbik a marcat golul victoriei (88), din centrarea aceluiaşi Iaremciuk.

La turneul final din Germania (14 iunie-14 iulie), România va debuta chiar contra Ucrainei, pe 17 iunie, la Munchen, după care va înfrunta Belgia, pe 22 iunie la Koln, şi Slovacia, pe 26 iunie la Frankfurt.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cătălin Drulă (USR): PSD dă bir cu fugiții, după ce a ruinat țara timp de 3 ani

Drulă a calificat gestul drept „cel mai jos act politic” de după Revoluție Deputatul USR, Cătălin Drulă, a criticat dur, joi, anunţul premierului Marcel Ciolacu...

Ford retrage de la vânzare sute de mii de mașini cu motoare EcoBlue din cauza problemelor de emisii

Ford va derula o campanie de rechemare în service pentru aproximativ 769.000 de vehicule echipate cu motoare diesel EcoBlue, după o investigație a autorităților...

Nuclearelectrica semnează un contract de aproape două miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Proiectul vizează prelungirea duratei de viață operațională a Unității 1 cu 30 de ani, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României Nuclearelectrica și...
Ultima oră
Pe aceeași temă