19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportFotbal„Remontada” spectaculoasă la Ovidiu. Farul, victorie în stil de campioană

„Remontada” spectaculoasă la Ovidiu. Farul, victorie în stil de campioană

Farul Constanța a făcut un nou pas spre titlu, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova, cu scorul de 3-2, pe teren propriu, în a treia etapă a play-off-ului Ligii 1.

Oltenii au început în forță meciul disputat la Ovidiu și au deschis scorul în minutul 9, prin Koljic. Avantajul trupei lui Neagoe a ținut doar câteva minute. Louis Munteanu a finalizat spectaculos de lângă Vlădoiu, pentru 1-1. În minutul 34, gazdele au primit un penalty controversat, după un fault a lui Ndong la Mazilu, dar Alibec a ratat, iar cele două echipe au intrat la cabine la egalitate.

Craiova a trecut din nou în avantaj în minutul 48, grație golului marcat de Cîmpanu, dar, la fel ca și în prima repriză, Farul a revenit și a egalat după cinci minute, prin Grameni. „Marinarii” au marcat golul victoriei în minutul 82. Enes Sali a fost faultat în careu de Vlădoiu, iar Adrian Cojocaru a indicat din nou punctul cu var. Larie a transformat fără emoții, iar Farul s-a impus cu 3-2.

La final, Gică Hagi și-a lăudat echipa. „Sunt trei puncte obținute cu un adversar bun, în formă. Cred că am făcut un meci senzațional. Prima repriză e cea mai bună (n.r. din acest sezon). Ce e foarte bun, extraordinar, este că echipa a revenit de două ori”, a spus antrenorul Farului.

Chiar dacă va încheia etapa cu cel puțin două puncte avans față de locul secund, Hagi nu crede că echipa sa este favorită la titlu. „Suntem acolo, doar ne luptăm pentru titlu, dar nu suntem noi principalii favoriți. Sunt echipe foarte bune, meciuri foarte grele”, a menționat „Regele”.

Etapa următoare, liderul se deplasează la București pentru duelul cu FCSB. Meciul se dispută în a doua zi de Paște, de la 20:30.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă