5.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiProtest metrou. La ce valoare se ridică amenzile aplicate

Protest metrou. La ce valoare se ridică amenzile aplicate

 Lucian Bode a spus că în gestionarea crizei de la metrou a fost în permanentă legătură cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, cu primul ministru Florin Cîțu și cu vicepremierul Dan Barna.

„În primul rând, la prima oră a dimineții am interzis accesul cetățenilor în stațiile de metrou. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu eram prezenți cu efectivele MAI și bucureștenii, obișnuiți să acceseze metroul în fiecare dimineață, intrau în stațiile unde era deja acel protest în desfășurare. Am suplimentat efectivele MAI pentru fluidizarea traficului la suprafață și pentru a-i determina pe oameni să respecte regulile de protecție în stațiile STB. Vreau să spun că am avut o discuție în primele ore ale dimineții cu domnul primar general Nicușor Dan și așa cum ați putut observa, STB a suplimentat număru de autobuze cu aproximativ 15%. De asemenea, am crescut numărul de intersecții în care circulația era dirijată de polițiști de la 49 la 74”, a spus Lucian Bode, într-o conferință la PNL.

Pentru a face față crizei de la metrou, de vineri, Bode a mai spus că au fost suplimentate efectivele de jandarmi, atât de la suprafață cât și din interiorul stațiilor de metrou.

„Am avut gradual de dimineață până la ora 22.00 (vineri – n.r.) când circulația a fost reluată aproximativ 870 de efective. Am legitimat 270 de persoane și am aplicat 109 sancțiuni în valoare de 145.000 de lei”, a mai spus Bode.

Potrivit ministrului de Interne, intervenția în forță s-ar fi putut dispune de către prefect sau de către înlocuitorul acestuia, însă Bode spune că e mulțumit că situația a revenit la normal prin negocieri.

Întrebat dacă sunt suficiente amenzile date pentru cei care au blocat o zi întreagă metroul, ministrul de Interne a spus: „Justiția trebuie să se pronunțe. Sunt convins că toți cei care se fac vinovați de încălcarea legii suplimentar față de ceea ce noi am aplicat la fața locului, acele sancțiuni, 109 la număr, legitimând 270 de protestatari, vor merge înainte. (…) Orice nemulțumire ai avea ca sindicalist nu ai voie să pui în pericol viața oamenilor”.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România se pregătește să inaugureze aproape 300 km de autostradă și drum expres în 2025

Conform datelor oferite de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și analizate de ECONOMICA.NET, România ar putea inaugura în 2025 aproximativ 295...

Peste 4.700 de Solicitări la SABIF în perioada sărbătorilor

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a gestionat un volum impresionant de solicitări în perioada 31 decembrie - 3 ianuarie, cu un total de 4.709...

România, în topul celor mai bune destinații europene pentru investiții imobiliare în 2025

România se află pe locul al treilea în clasamentul celor mai bune țări europene pentru investiții în proprietăți în 2025, conform unui raport recent...
Ultima oră
Pe aceeași temă