4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriProducția de film subvenționată de stat, dar cu o condiție

Producția de film subvenționată de stat, dar cu o condiție

Producătorul filmului subvenționat va fi obligat să cheltuiască pe teritoriul României, cel puțin 50% din valoarea ajutorului primit

Guvernul vrea ca sume importante cheltuite pentru filme, să rămână în țară. Până acum, finanțarea era prin credit direct rambursabil, dar subvenția vine ca formă de sprijin pentru dezvoltarea și producția de film. Majoritatea fondurilor de stat dedicate cinematografiei, la nivel european sunt acordate sub formă de sprijin nerambursabil, ceea ce creează un avantaj comercial pentru casele de producție din celelalte țări membre UE.

Producătorul filmului subvenționat va fi obligat să cheltuiască pe teritoriul României cel puțin 50% din valoarea ajutorului primit sub formă de sprijin financiar direct, conform unui act normativ pregătit la nivel guvernamental, relatează profit.ro.

În cazul proiectelor de film de televiziune, 25% din taxele colectate în Fondul cinematografic, vor fi atribuite anual pentru sprijinirea financiară a producției de filme și seriale de televiziune, sub forma ”sprijinului pentru filmul de televiziune”. Acesta va fi acorda în următoarele condiții:

a) Nu va putea depăși 50% din valoarea totală a costurilor eligibile din bugetul unui film, cu excepția filmelor realizate în producție transfrontalieră, unde limita va fi de 60%.

b) Plata sprijinului pentru filmul de televiziune se va face după semnarea contractului cu Centrul Național al Cinematografiei, în 4 tranșe de plată.

c) Proiectul de film beneficiază de susținerea unui furnizor de servicii de programe de televiziune care va asigura difuzarea acestuia la o oră de maximă audiență.

Creditul financiar rambursabil, fără dobândă, acordat până acum din Fondul cinematografic, în urma câștigării unui concurs pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte, va fi înlocuit cu sprijin financiar direct, care va constitui un ajutor de stat acordat din Fondul cinematografic în urma câștigării concursurilor în domeniu, se mai arată în proiectul de act normativ.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă