Președintele sirian Bashar al-Assad i-a oferit miercuri președintelui rus Vladimir Putin sprijinul său în conflictul din Ucraina. Într-o întâlnire televizată cu Putin la Kremlin, Assad a spus că Rusia se luptă cu neo-naziști și „vechi naziști” în Ucraina, potrivit unei traduceri în limba rusă.
Fără să ofere dovezi, Assad a spus că Occidentul i-a primit pe „vechi naziști” și că acum le oferă sprijin, potrivit Reuters.
Kievul și Occidentul spun că acuzațiile rusești că Ucraina a devenit un focar al nazismului și al „rusofobiei” sunt un pretext fără temei pentru un război de agresiune neprovocat în Ucraina.
Sprijinul militar al Rusiei pentru Assad l-a ajutat să schimbe curentul într-un război civil ruinos care a început în 2011 ca o mișcare pro-democrație.
Bashar al-Assad a ajuns în Oman pentru un nou început de apropiere cu țările arabe
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a vizitat luni Sultanatul Oman, o premieră în doisprezece ani de război în Siria, într-un moment în care Damascul îşi intensifică încercările de apropiere de ţările arabe după cutremurul devastator, notează AFP.
Mediator discret, dar important pe scena diplomatică, Oman este una dintre puţinele ţări arabe, şi singura din Golf, care a menţinut mereu relaţii diplomatice oficiale cu Damascul de la începutul războiului din Siria în 2011.
„Sultanul (Haitham) şi preşedintele sirian au purtat discuţii oficiale”, a anunţat pe Twitter Ministerul de Externe de la Muscat.
Sultanul a reiterat „sincerele sale condoleanţe preşedintelui şi poporului sirian frate”, după cutremurul care a făcut peste 44.000 de morţi în Turcia şi Siria.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!