5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațiePremierul negociază cu sindicatele din Educație. Apoi este programată o ședință de...

Premierul negociază cu sindicatele din Educație. Apoi este programată o ședință de Guvern

Premierul Ciucă are, duminică dimineață, o nouă întâlnire de „consultări cu sindicatele din Educație”.

Informația despre această întâlnire a fost transmisă de Guvernul României. Discuția cu liderii sindicali a început duminică, 11 iunie, la ora 9. Apoi, de la ora 10, este programată o ședință de Guvern.

Nu se știe deocamdată dacă, în această ședință, Executivul va emite un nou act normativ legat de solicitările cadrelor didactice. La data de 8 iunie, Guvernul aprobase un Memorandum care a fost elaborat pe baza solicitărilor cadrelor didactice. Liderii protestatarilor s-au declarat nemulțumiți, pe motiv că un Memorandum, chiar dacă este publicat în Monitorul Oficial, nu reprezintă un act normativ. Acte normative sunt, de exemplu, Ordonanțele sau Ordonanțele de Urgență.

Deocamdată, se știe că greva din Educație continuă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Primul tren electric nou al României, anulat la doar o zi după debutul în circulație

Incidentul ridică semne de întrebare privind fiabilitatea și întreținerea trenurilor noi Primul tren electric din România în ultimii 35 de ani, Alstom Coradia Stream, a...

Tinerii români economisesc mai puțin: doar 6% au depozite la termen, iar valoarea medie a unui depozit este mult sub media europeană

Doar 6% dintre tinerii români sub 25 de ani aleg să economisească prin depozite la termen, acest lucru fiind influențat de resursele financiare limitate,...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...
Ultima oră
Pe aceeași temă