Premierul israelian Benjamin Netanyahu a participat joi, la Petah Tikva, la ceremonia de inaugurare a primei linii de tramvai care va traversa oraşul Tel Aviv, centrul economic şi cultural al Israelului, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.
„Facem o revoluţie în transporturi… este vorba despre concretizarea unei viziuni istorice”, a declarat Netanyahu în timpul ceremoniei, care a fost transmisă în direct pe toate canalele de televiziune.
Sute de persoane s-au adunat la faţa locului pentru a demonstra împotriva guvernului Netanyahu, pe fondul unui val de proteste faţă de adoptarea unui proiect de lege ce vizează reformarea sistemului judiciar, care a mobilizat zeci de mii de manifestanţi în fiecare săptămână din ianuarie.
Primarul oraşului Tel Aviv, Ron Huldai, nu a fost prezent la ceremonie, în semn de protest faţă de „politica guvernamentală”.
„Sunt încântat că această linie este deschisă, însă particip la protestul împotriva modului în care este condusă ţara”, a declarat Huldai pentru site-ul de ştiri Ynet.
Linia Roşie, aşteptată de ani de zile, va face legătura între suburbiile Tel Avivului şi 34 de staţii, între care zece subterane, între Petah Tikva (nord-est) şi Bat Yam (sud) pe un traseu de 24 de kilometri, traversând Tel Aviv.
Linia de tramvai din Tel Aviv, construită de compania naţională Neta, a costat peste 14 miliarde de şekeli (350 de milioane de euro).
Această linie de tramvai nu va funcţiona în timpul Sabatului, ziua de sărbătoare a evreilor, care începe din seara zilei de vineri şi ţine până sâmbătă seara, deoarece partidele evreieşti ultra-ortodoxe care fac parte din guvernul lui Netanyahu se opun oricărei forme de activitate în timpul zilei de odihnă săptămânale.
Alte două linii de tramvai sunt prevăzute în centrul ţării, precum şi un proiect care prevede trei linii de metrou ce ar trebui să fie date în funcţiune din 2034.
Mii de manifestanți au protestat la Tel Aviv împotriva reformei sistemului judiciar
Câteva mii de manifestanţi fluturând steagul israelian s-au adunat din nou, miercuri, la Tel Aviv, pentru a protesta împotriva votului Parlamentului pentru o parte a reformei sistemului judiciar, un proiect controversat, susţinut de guvernul de dreapta al ţării, informează AFP, conform agerpres.ro.
“Aţi distrus ţara şi noi o vom repara”,”Democraţie, democraţie”, au strigat manifestanţii, adunaţi în acest oraş care din ianuarie a devenit centrul mişcării de protest împotriva proiectului de reformă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!