Vor fi restricții la Congresul PNL, din motive de siguranță sanitară, a anunțat, joi dimineață, premierul Florin Cîțu.
Cei circa 5000 de participanți vor respecta distanța fizică între ei, a promis premierul. De asemenea, participanții vor purta măști și vor prezenta certificate digitale.
Nu este clar dacă aceste certificate vor atesta vaccinarea anti – Covid sau doar un test Covid negativ.
Congresul PNL se va desfășura sâmbătă, 25 septembrie, în condițiile în care Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. La Congres va fi ales noul președinte al PNL. Cei doi candidați la funcția supremă în partid sunt Ludovic Orban și Florin Cîțu.
Vor fi restricții la Congresul PNL
Delegații la Congres sunt reprezentanții tuturor filialelor PNL.
În ultima perioadă, Cîțu și Orban au făcut vizite la foarte multe filiale, pentru a-și negocia sprijinul din partea acestora. De exemplu, Ludovic Orban a fost prezent la „Școala de vară” a organizației de tineret a PNL. La acel eveniment, Florin Cîțu a lipsit.
Ludovic Orban s-a exprimat astfel:
„Eu sunt convins că Tineretul Naţional Liberal votează liber, că Tineretul Naţional Liberal votează fiecare cu mintea lui, că membrii TNL prezenţi la congres nu se vor lăsa controlaţi şi nu se vor lăsa îndrumaţi să voteze altfel decât cum gândesc ei”.