24.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăPoliticăPSD propune un proiect pentru plafonarea prețurilor la energie

PSD propune un proiect pentru plafonarea prețurilor la energie

Vicepreşedinte PSD, europarlamentarul Mihai Tudose, a anunţat, miercuri, că social-democraţii vor propune un proiect de lege pentru plafonarea prețurilor la energie pentru o perioadă de şase luni.

Mihai Tudose a declarat, miercuri, că preţul la energie va fi plafonat la un tarif mediu pe ultimele şase luni.

„Principiile de bază sunt următoarele: plafonarea pentru şase luni a preţului la o medie pe ultimele şase luni de la momentul intrării în vigoare a legii. Va fi creat un fond la ministerul Energiei care să compenseze pierderile la furnizori, contul acela va fi alimentat de bugetul de stat o parte şi o parte de către sumele luate de la producătorii de energie, 50% din profitul fiscal declarat”, a declarat Mihai Tudose.

În proiectul de lege se precizează că plafonarea se aplică pentru consumatorii casnici.

“Având în vedere creşterea exagerată a preţurilor la energie electrică şi la gaze naturale, care afectează un număr foarte mare de consumatori, preţurile la energie electrică şi la gaze naturale se plafonează la nivelul mediu al perioadei martie-septembrie 2021, pentru o perioadă de şase luni, pentru consumatorii casnici. Plafonarea se aplică pentru consumatorii casnici şi se stabileşte prin Ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”, se arată în proiect.

Documentul mai menţionează că se constituie Fondul naţional pentru compensarea pierderilor la furnizori şi a compensării cu până la 50% a diferenţei de preţ înregistrate în ultimele 6 luni la consumatorii casnici, iar finanţarea Fondului se asigură din taxarea cu 50% a profitului înregistrat de producătorii de energie electrică şi gaze naturale precum şi de la bugetul de stat.

Citește și: Guvernul ia în calcul plafonarea prețului la gaze

Cele mai citite

Rețea de contrabandă cu 6 milioane de țigarete, destructurată: 79 de percheziții în București și șase județe

Acțiunea vizează persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă asimilată în formă continuatăO grupare suspectată că a introdus ilegal în România...

Construcțiile ridicate ilegal intră în vizorul autorităților: un an pentru regularizare, apoi poate urma demolarea

Dacă problemele constatate pot fi remediate, autoritățile pot impune lucrări de aducere la conformitate sau chiar desființarea unor elemente ale construcțieiNoul Cod al Amenajării...

Airbus se desprinde de Boeing la comenzi în 2026. Avantaj de peste 600 de aeronave

Airbus conduce detașat competiția comercială cu Boeing după primele șapte luni din 2026. Constructorul european a ajuns la 1.090 de comenzi după ajustarea pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă