15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăPrimarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, și-a pierdut mandatul în urma unei condamnări...

Primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, și-a pierdut mandatul în urma unei condamnări penale

Prefectul județului a semnat luni ordinul de încetare a mandatului, potrivit publicației Bistrițeanul, însă înainte de a părăsi postul, Ogâgău și-a numit cumnatul primar interimar.

Traian Ogâgău a devenit cunoscut opiniei publice după apariția în mediul online a unui video în care își umilea fiica de 14 ani.

„Se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al orașului Sângeorz-Băi a domnului Ogâgău Traian, începând cu data de 03.07.2021 ca urmare a condamnării acestuia prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a pierderii unor drepturi electorale. Atribuțiile primarului vor fi exercitate de viceprimarul ales în condițiile legii”, se arată în documentul emis de Instituția Prefectului și citat de Bistrițeanul.

Este a doua oară când Traian Ogâgău își pierde mandatul de primar din cauza unei condamnări. Anul trecut, el a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru că a refuzat să sufle în etilotest, precum și prelevarea de mostre biologice. Potrivit legii statutului aleșilor locali, primarii condamnați definitiv își pierd mandatul, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei.

Duminică, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, consilierii au hotărât ca primar interimar să fie Cătălin Bota, consilier PNL și cumnatul lui Ogâgău, mai scrie Bistrițeanul.

Ședința a fost transmisă pe Facebook, iar Traian Ogâgău i-a predat însemnele de primar cumnatului său în aplauzele consilierilor și a celorlalți participanți la ședință.

Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă