15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăPoluarea nu se va reduce dacă se interzic centralele de apartament și...

Poluarea nu se va reduce dacă se interzic centralele de apartament și se măresc taxelor auto

Unele proiecte legate de mediu ridică o serie de semne de întrebare asupra oportunității adoptării lor, iar umaniștii atrag atenția că, în practică, s-ar putea ajunge la situații nefavorabile românilor.

Un exemplu concret este legat de propunerea interzicerilor centralelor de apartament, iar impunerea întoarcerii la încălzirea centralizată ar fi o încercare nefericită de a reduce poluarea.

„În contextul actual, decizia ar fi una pripită, mai ales dacă ne gândim la factori de poluare care afectează viața a sute de mii de oameni, așa cum este cazul Capitalei, în jurul căreia sunt arse permanent zeci de tone de deșeuri. Întoarcerea la traiul în comun poate nu ar fi văzută ca o soluție, dacă ar fi eliminați acești factori de poluare. Centralele de cvartal, clar mai eficiente și mai puțin poluante, ar duce însă la discuții interminabile între locatari. Nevoile diferite ale oamenilor ar naște conflicte, pentru că este firesc ca o familie cu un nou-născut să aibă nevoie de mai multă căldură decât o familie compusă doar din adulți. Să ne amintim și de cei în vârstă, care preferă să stea în frig și să economisească din puținul pe care îl au, pentru a putea să își cumpere medicamente”, transmite Dan Păun, liderul Departamentului pentru Mediu și Ecologie al PPU (social-liberal).

La fel, posibila mărire a taxelor auto s-ar face la adăpostul ideii că parcul auto din România este vechi și poluant. În realitate, conform unor date disponibile în presă, vechimea parcului auto din România este comparabilă cu ale altor state mai dezvoltate, așa cum sunt Italia sau Spania.            

„Prioritatea ar trebui să fie rezolvarea altor probleme, înainte de a face modificări legale importante și de a impune noi biruri românilor. Întreb doar, câte stații ITP care au permis trecerea mașinilor cu modificări sau defecte au fost suspendate? De ce nu sunt încurajate soluții de folosire a combustibililor alternativi mai puțin poluanți, cum sunt GPL sau CNG? Soluții benefice atât pentru mediu, cât și pentru consumatori există, trebuie doar voința de a le pune în practică”, a conchis Dan Păun.          

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă