10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăOrban: Unitatea PNL e fundamentală

Orban: Unitatea PNL e fundamentală

Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Călăraşi, că unitatea PNL este fundamentală și că nu îi va mai ierta pe cei care fac rău PNL.

„Pentru mine, unitatea PNL este fundamentală, unitatea este baza pe care putem construi performanţă. Mulţi dintre cei care mă susţin m-au certat. De ce i-ai mai dat lui cutare o şansă, de ce nu l-ai dat afară pe ăla? De ce, după ce a încercat să-ţi organizeze congres să te schimbe din funcţie, tu te-ai purtat cu el ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat ş.a.m.d. Pentru că menţinerea unităţii partidului presupune anumite decizii care nu sunt neapărat logice sau ţin de fidelitate. Ţin de un anumit concept (…). De multe ori, am întors şi celălalt obraz atunci când mi s-a dat o palmă sau altceva în obraz (…). Nu mă voi dezbăra de acest bun obicei care pleacă din învăţămintele creştine, dar cu o diferenţă, nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL. Pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi şi pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali, eu să fiu atacat mai des decât pe o pagină de Facebook a PSD”, a afirmat Orban, la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) PNL Călăraşi, în care este prezentată moţiunea de candidatură la preşedinţia partidului.

El a adăugat că a fost, este şi va fi un garant al unităţii partidului, menţionând că şi-a dus campania „echilibrat, constructiv, cu mesaje pozitive”, fără să răspundă la atacuri.

Orban a adăugat că, după alegerile locale, nu „s-a apucat să scoată din pălărie” un candidat sau să-l susţină pe altul, pentru a avea garanţia că îl sprijină în competiţia internă.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă