20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis pleacă la Haga, unde au loc pregătirile summit-ului NATO

Iohannis pleacă la Haga, unde au loc pregătirile summit-ului NATO

Preşedintele Klaus Iohannis va participat marţi, 14 iunie, la Haga, la o reuniune în format restrâns de organizare a Summitului NATO organizată de prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos şi prim-ministrul Regatului Danemarcei şi la care vor mai fi prezenţi şi premierii Belgiei, Letoniei, Poloniei şi Portugaliei, precum şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informează un comunicat de presă transmis de către Administraţia Prezidenţială.

Întâlnirea are loc la invitaţia prim-ministrului Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, şi a prim-ministrului Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen, precizează sursa citată.

Reuniunea vizează coordonarea poziţiilor şi a mesajelor comune ale statelor aliate în perspectiva Summitului NATO de la Madrid, de la finalul lunii iunie.

Pe agenda discuţiilor figurează evaluarea situaţiei de securitate din Ucraina, ca urmare a războiului de agresiune declanşat de Rusia, continuarea asistenţei pentru Ucraina, pregătirea deciziilor Summitului de la Madrid privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic al Alianţei, procesul de negociere a noului Concept Strategic al NATO şi perspectivele aderării la Alianţă a Suediei şi a Finlandei, mai menţionează comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă