17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăFundaţia Coposu: Aşa-zisul protocol PSD-PNŢCD, lovit de nulitate în faţa istoriei

Fundaţia Coposu: Aşa-zisul protocol PSD-PNŢCD, lovit de nulitate în faţa istoriei

„Am luat act cu stupoare şi cu indignare de declaraţiile conform cărora PNŢCD, partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu – pentru a aminti doar patru nume din lunga listă de politicieni excepţionali care au înfundat puşcăriile comuniste – ar fi semnat un protocol de colaborare cu PSD. PSD este pentru noi, şi a fost tot timpul, continuatorul ideologic al PCR, chiar dacă a fost silit de istorie să se manifeste într-un sistem democratic, şi în orice caz continuatorul FSN, partidul-stat care a ajuns în 1990 la conducerea României printr-o cascadă de manipulări, îndreptate inclusiv şi în special împotriva PNŢCD şi a liderului său, Corneliu Coposu, despre care votanţii FSN au fost convinşi că mânca icre negre cu polonicul la Paris în anii în care, în realitate, se afla în închisoare pentru delictul de opinie, apoi în domiciliu forţat în pustietatea Bărăganului, apoi urmărit de Securitate pas cu pas, fără a ieşi vreodată din ţară înainte de 1990”, se arată într-un comunicat de presă al Fundaţiei Corneliu Coposu.

Potrivit semnatarilor, niciodată mai mult ca în acest moment n-a fost mai valabilă o tristă vorbă românească: ”azi, Seniorul politicii româneşti, adversarul deschis al FSN-FDSN-PDSR-PSD, se răsuceşte în mormânt”.

„Indiferent cum a reuşit un impostor să pună mâna pe conducerea formală a partidului, el nu reprezintă spiritul creştin-democrat, nu-i reprezintă pe naţional-ţărăniştii din istorie şi de azi şi, nu în ultimul rând, nu reprezintă familia Coposu. Aşa-zisul protocol anunţat azi este lovit de nulitate în faţa istoriei, care nu va reţine numele celui care l-a semnat nici măcar la capitolul Curiozităţi”, se mai arată în comunicatul semnat, printre alţii, de Rodica Coposu – preşedinte, Ion-Andrei Gherasim – preşedinte executiv şi de Flavia Bălescu – vicepreşedinte.

Liviu Dragnea a anunţat joi că Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Partidul Ecologist Român susţin lista PSD la europarlamentare.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă