5.7 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăPoliticăCriza politicăDeclic: Alianța PNL - PSD, respinsă de majoritatea românilor implicați civic

Declic: Alianța PNL – PSD, respinsă de majoritatea românilor implicați civic

Alianța guvernamentală PNL-PSD nu este dorită de majoritatea românilor activi din punct de vedere civic, arată un sondaj Declic, la care au răspuns peste 18.000 oameni.

Mai mult, arată comunității menționate, românii se declară ,,furioși’’ pentru că votul lor de la alegeri ar fi acum ignorat.

Membrii Comunității Declic ne-au confirmat teama și furia care se resimt la nivelul societății. Această alianță este împotriva tuturor promisiunilor electorale din 2019 și 2020. De aceea, îi cerem președintelui să nu trădeze votul românilor și să refuze orice propunere de premier PNL-PSD”, a declarat Ana Racheleanu, campaigner Declic, citată într-un comunicat de presă al organizației, remis cotidianului național „România liberă”.

Potrivit sondajului Comunității Declic, 34% dintre românii implicați civic cer președintelui să nu desemneze un premier PNL-PSD pe motiv că nominalizarea ar fi în dezacord cu votul de la alegeri. În plus, 27% dintre respondenți se opun alianței, indiferent care ar fi programul de guvernare.

De asemenea, 53% dintre cetățeni sunt îngrijorați de direcția în care se îndreaptă România. Iar 32% dintre cei care au răspuns la sondaj sunt furioși că votul de la alegeri le-a fost ignorat. 

„În urma sondajului, Comunitatea Declic îi solicită președintelui Klaus Iohannis să refuze orice propunere de premier PNL-PSD, pentru că este împotriva voinței exprimate la alegeri”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Sondajul a fost realizat prin e-mail, în perioada 9-11 noiembrie, și a fost completat de 18.165 de membri Declic. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă