2.5 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăPoliticăCriza politicăCîțu nu acceptă să fie ministru în guvernul condus de Ciucă

Cîțu nu acceptă să fie ministru în guvernul condus de Ciucă

Cîțu nu acceptă să fie ministru într-un guvern care ar fi condus de premierul Ciucă. La propunerea PNL, președintele Iohannis l-a desemnat premier pe Nicolae Ciucă.

Președintele PNL, Florin Cîțu, care acum este premier interimar, a fost întrebat, duminică, dacă va fi membru în cabinetul condus de Ciucă. „Nu. În acest cabinet în niciun caz”, a răspuns Florin Cîțu. El și-a motivat refuzul susținând că „e mult de muncă la partid, deci nu se pune în discuţie”.

În guvernul pe care l-a condus premierul Florin Cîțu, Nicolae Ciucă a fost ministru al Apărării. În același timp, Nicolae Ciucă a fost și își menține funcția de senator PNL de Dolj.

Cîțu nu acceptă să fie ministru dar ar accepta funcția de președinte al Senatului

Ciucă își elaborează în aceste zile schema guvernului, care va fi format doar din reprezentanți ai PNL și UDMR. Negocierile se poartă între PNL, UDMR și PSD, întrucât PSD ar urma să susțină, în Parlament, guvernul condus de Ciucă.

Întrebat dacă și-ar dori funcția de președinte al Senatului, Florin Cîțu a admis că este posibilă o asemenea variantă. „E nevoie de vot. Aici vom vedea dacă va fi vot, dacă îmi voi depune candidatura, sunt alte discuţii aici”, a răspuns Cîțu.

Președinte al Senatului este acum Anca Dragu (USR). Ea își va pierde probabil această funcție, întrucât USR ar urma să intre în Opoziție.

Guvernul Ciucă ar urma să fie votat în Parlament, după ce guvernul Cioloș nu a reușit să obțină numărul minim de voturi pentru a fi validat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crin Antonescu: E o candidatură pe care o asum individual și în calitate formal de independent

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, la B1 TV, că „totul e în regulă la PSD”, că are susținerea tuturor...

Iranul renunță la sancțiunile pentru femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă

Iranul nu va mai sancţiona femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă, chiar dacă lipsa acestui accesoriu presupune o încălcare a legii, a...

Donald Trump trimite 1500 de militari suplimentari la granița cu Mexicul

Președintele SUA Donald Trump 'a semnat un decret pentru (desfășurarea) a 1.500 de militari suplimentari la granița' cu Mexicul, a declarat miercuri purtătoarea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă