2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăPoliticăCiolacu promite să nu încurce premierul

Ciolacu promite să nu încurce premierul

Ciolacu promite să nu încurce premierul, lăsându-l să-și îndeplinească rolul de șef al Guvernului. Președintele PSD a explicat că are o relație foarte bună cu premierul Ciucă și că nu vrea să-i încalce atribuțiile.

„O relaţie instituţională foarte bună, ne punctăm pe lucrurile esenţiale, eu nu mă bag în actul de guvernare”, a explicat Marcel Ciolacu la postul Antena 3.

„Eu nu sunt preşedintele PSD care mă duc la Guvern să fac numiri sau să încurc lucrurile”, a explicat Ciolacu.

Declarația acestuia referitoare la relația cu premierul intervine după ce președintele PSD lansase critici la adresa președintelui PNL, Florin Cîțu.

Ciolacu promite să nu încurce premierul dar are critici la adresa președintelui PNL

„Cred că aşteptările românilor de la noi sunt cu totul altele în acest moment şi ar trebui şi Florin Cîţu, preşedintele Senatului, să înţeleagă că nu a creat o majoritate împreună cu USR. A creat-o împreună cu PSD în acest moment şi avem cu totul alte abordări”, a precizat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

La rândul lui, Florin Cîțu, președintele PNL, declarase că parteneriatul PNL cu PSD nu este „necondiționat”. După cum se știe, guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă (PNL) include miniștri din PNL, PSD și UDMR. Conform convenției dintre aceste trei partide, după premierul PNL va veni un premier PSD.

Potrivit aceleiași convenții, funcția de președinte al Camerei Deputaților a revenit PSD iar funcția de președinte al Senatului a revenit PNL. Ambii președinți de Camere au fost aleși prin vot, ei fiind Marcel Ciolacu, respectiv Florin Cîțu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Republica Moldova ar putea îngheța de frig. Gazprom anunță că suspendă exporturile de gaze de la 1 ianuarie 2025

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT,...

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă la 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7...

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă