31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăPoliticăBPN al PNL, condiție pentru USR PLUS

BPN al PNL, condiție pentru USR PLUS

Biroul Politic Naţional al PNL a adoptat o rezoluţie în care cere USR PLUS „denunţarea imediată şi totală” a oricărei colaborări sau acţiuni politice comune cu AUR, pe care o caracterizează drept „o formaţiune extremistă, xenofobă şi anti-europeană”.

„Facem apel la denunţarea imediată şi totală de către USR PLUS a oricărei colaborări sau acţiuni politice comune cu Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), o formaţiune extremistă, xenofobă şi anti-europeană. Niciun partid care se pretinde democratic şi pro-european nu poate intra în parteneriate de vreun fel – făţişe sau tacite – cu apologeţi ai legionarismului sau ai comunismului, cu susţinători ai lui Corneliu Zelea Codreanu sau Nicolae Ceauşescu. Invităm USR PLUS la un dialog direct, nemijlocit, fără precondiţii inacceptabile, pentru a reconstrui încrederea şi a reface majoritatea parlamentară creată imediat după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020” se arată în documentul adoptat de BPN.

Liberalii menţionează, de asemenea, în rezoluţie, că rămân ferm angajaţi în actul guvernării României şi subliniază „susţinerea categorică” a parteneriatului cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Salutăm recenta aprobare în Guvernul României a Programului naţional de investiţii ‘Anghel Saligny’ şi considerăm acest program o soluţie bună şi necesară pentru modernizarea ţării, pentru dezvoltarea multor comunităţi locale. Solicităm Guvernului României luarea tuturor măsurilor posibile pentru a proteja cetăţenii în contextul scumpirilor care au avut loc în sectorul energetic şi care le afectează nivelul de trai. Reafirmăm susţinerea categorică pentru parteneriatul dintre partidul nostru şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Acest parteneriat este esenţial pentru buna conducere a României, pentru succesul guvernării liberale şi pentru credibilitatea ei în plan intern şi extern”, se mai arată în rezoluţie.

Documentul aminteşte tuturor membrilor PNL „obligaţia lor de corectitudine faţă de partidul din care fac parte”, obligaţie care include solidaritatea cu echipa guvernamentală liberală şi susţinerea Guvernului condus de PNL, în faţa celor care îl atacă „în mod politicianist şi care urmăresc să-l slăbească ori să-l demită”.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Arbitrul din Argentina – Elveția rupe tăcerea! Explică eliminarea care a stârnit controverse

Joao Pinheiro a oferit explicații privind deciziile luate în sfertul de finală dintre Argentina și Elveția, inclusiv eliminarea lui Breel Embolo și dialogul avut...

Mama lui Ben și Casey Affleck a murit la 83 de ani. Detalii despre ultimele sale momente au fost făcute publice

Mama actorilor Ben și Casey Affleck, Chris Affleck, a murit pe 2 iunie, la vârsta de 83 de ani, după o luptă cu cancerul...

Europa de Sud-Est, o forță economică de 1.200 de miliarde de euro. România preia frâiele cooperării regionale

Cele 13 state din Europa de Sud-Est au împreună peste 150 de milioane de locuitori, iar economiile lor însumează mai mult de 1.200 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă