3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInternaționalPoliția greacă a anihilat o "reţea teroristă" ce avea ținte evreieşti

Poliția greacă a anihilat o „reţea teroristă” ce avea ținte evreieşti

Poliția greacă a anunţat miercuri că a destructurat o „rețea teroristă” care planifica „lovituri” în Grecia şi a arestat doi pakistanezi care vizau ţinte evreieşti la Atena, relatează AFP.

În Israel, biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a acuzat Teheranul că se află în spatele acestui plan, subliniind că este o „nouă tentativă a Iranului de a promova teroarea împotriva unor ţinte israeliene şi evreieşti din străinătate”.

„Ancheta a dezvăluit că infrastructura greacă făcea parte dintr-o vastă reţea iraniană care opera din Iran în multe ţări”, au precizat serviciile lui Benjamin Netanyahu într-un comunicat.

„Creierul (acestei celule) este un pakistanez care locuieşte într-o ţară din afara Europei”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Konstantina Dimoglidou, potrivit agerpres.ro.

Potrivit unor surse din poliţie sub protecţia anonimatului, el locuieşte în Iran şi mai precis în Teheran.

Cei doi indivizi arestaţi, în vârstă de 27 şi 29 de ani, sunt „pakistanezi care locuiesc ilegal în Grecia”, a subliniat Konstantina Dimoglidou.

Ei au vizat o clădire a comunităţii evreieşti frecventată de israelieni în centrul Atenei care găzduieşte „o sinagogă (…) şi un restaurant evreiesc”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Ar putea fi unul dintre puţinele restaurante kosher din capitala Greciei care, din 2001, găzduieşte şi un centru unde se întâlneşte comunitatea evreiască, Chabad, din Grecia.

Ministrul israelian de externe, Eli Cohen, a mulţumit guvernului grec şi Serviciului Naţional de Informaţii (EYP) „pentru că au dejucat atacul terorist împotriva unor ţinte evreieşti şi israeliene”.

„Terorismul este un inamic comun, iar lupta împotriva acestui flagel este prioritatea noastră absolută”, a scris Eli Cohen pe contul său de Twitter marţi seară.

Poliţia greacă anunţase cu puţin timp înainte că, „în urma acţiunilor coordonate cu Serviciul Naţional de Informaţii (EYP), o reţea teroristă, din străinătate, a fost destructurată”.

„Această reţea planifica lovituri împotriva unor ţinte atent selectate de pe teritoriul Greciei”, se arată într-un comunicat al poliţiei elene.

Telefoanele mobile ale celor doi indivizi arestaţi le-au permis anchetatorilor accesul la conversaţii, înregistrări video şi schiţe ale locurilor unde se adunau aceste ţinte evreieşti, potrivit poliţiei.

Cei doi bărbaţi „îşi aleseseră deja ţinta atacului şi efectuaseră recunoaşterea zonei şi planificarea atacului”, potrivit comunicatului care precizează că primiseră „instrucţiuni finale” pentru a-şi pune în aplicare proiectul.

Poliția greacă a destructurat o „rețea teroristă” ce viza ținte evreiești, dar liderul acesteia locuiește la Teheran

Cei doi suspecţi au fost deferiţi Parchetului din Atena care a deschis plângeri penale pentru infracţiunea de „constituire şi apartenenţă la un grup terorist”, care prevede pedepse cuprinse între zece ani şi închisoarea pe viaţă în baza legii antiteroriste elene, potrivit unei surse judiciare.

Justiţia greacă a deschis şi o procedură penală „împotriva lui X” care îl vizează pe presupusul lider al acestei reţele care locuieşte la Teheran, potrivit aceleiaşi surse.

Grecia, cu o comunitate de aproximativ 5.000 de evrei, întreţine bune relaţii cu Israelul şi nu a fost ţinta unor atacuri teroriste în ultimii ani.

Ţară având relaţii istorice de prietenie cu statele arabe, Grecia a început să se apropie de Israel în urmă cu peste un deceniu.

Între cele două ţări au fost semnate numeroase acorduri de cooperare, în special în domeniul militar, de securitate şi energetic, reaminteşte AFP.

Grecia e cuprinsă de violențe grave la protestele ce au vizat dezastrul după accidentul de tren

Grecia e cuprinsă de violențe grave la protestele ce au vizat dezastrul după accidentul de tren.

Protestatarii și poliția s-au ciocnit în cel de-al doilea oraș al Greciei, Salonic, miercuri (8 martie) seara, după ce peste 15.000 de oameni s-au adunat în semn de protest față de un accident de tren care a ucis 57 de persoane, potrivit Reuters.

Protestatarii mascați au aruncat cu bombe cu benzină asupra poliției care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile care au ieșit în stradă să protesteze.

Grecia e cuprinsă de protestele ce au degenerat într-un val de violențe după accidentul de tren din 28 februarie

Vitrinele magazinelor au fost distruse, iar arhitectura neoclasică a sucursalei Băncii Naționale a Greciei a orașului a fost murdărită cu vopsea roșie.

Mii de protestatari pașnici și-au continuat, de asemenea, marșul până în noapte, după o zi de proteste și greve la nivel național organizate după indignarea izbucnită din cauza accidentului feroviar din 28 februarie și a stării de prăbușire a rețelei feroviare a Greciei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă