2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăTot mai multe accidente, despăgubiri întârziate. Polițele RCA plătite nu ne aduc...

Tot mai multe accidente, despăgubiri întârziate. Polițele RCA plătite nu ne aduc șosele mai bune și nici siguranță în trafic

Polițele RCA plătite de români cu o majorare de 70% într-un singur an rămân o vacă bună de muls pentru stat și asiguratorii din industrie. Dacă am avea un raport transparent și am vedea investiții și beneficii de pe urma acestor sume uriașe plătite, cu siguranță că ar merita banii dați, altfel șoferii plătesc de două ori pentru același lucru, adică pentru a-și repara mașina avariată.

Am putea ajunge la concluzia că în cazul polițelor RCA tot mai scumpe și obligatorii, situația se repetă ca în cazul carburanților unde este inclusă acciza în preț, iar de acei bani ar fi trebui să avem autostrăzi noi și drumuri refăcute și nu avem nimic construit de aceele fonduri. Șoferii știu că trebuie să aibă polița valabilă la purtător ca să nu ia amendă, dar nu știe nimeni unde ajung toți banii plătiți, pentru că sunt probleme mari în recuperarea lor atunci când sunt implicați într-un eveniment rutier. Nu putem nega faptul că avem nevoie de o instituție cum este Autoritatea pentru Supravegherea Financiară (ASF), pentru că statisticile ne arată clar că avem de-a face cu șoferi agresivi, indisciplinați, care provoacă accidente sau daune și nu își asumă nimic, chiar fug de la fața locului.

Revenind la piața RCA-urilor, companiile cu cea mai mare pondere în piața de asigurări RCA sunt Euroins, Allianz Țiriac și Groupama, care dețineau împreună peste 74%, ceea ce înseamnă că acești 3 jucători dictează regulile din piață. Euroins, cel care deține 36% din piață, este un jucător care anunța că se luptă să nu intre în insolvență, în condițiile în care șoferii se plâng de întârzieri mari la plată sau chiar faptul că le sunt subevaluate daunele și primesc mai puțin bani.

Astfel potrivit datelor prezentate de Autoritatea pentru Supravegherea Financiară, dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în trimestrul I 2022 a crescut comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent cu aproximativ 19%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu circa 9%. Mai grav este că același raport arată în continuare că atât în cazul vătămărilor corporale, cât și în cazul daunelor materiale, volumul de despăgubiri plătite a scăzut, concomitent cu o diminuare a numărului de dosare de daună plătite.

În ceea ce privește daunele medii plătite pentru RCA, calculate ca raport dintre despăgubirile plătite și numărul de dosare de daună plătite, se observă o discrepanță majoră între dauna medie plătită pentru vătămări corporale (circa 71 de mii de lei) și cea plătită pentru daune materiale (7 mii de lei), mai arată datele prezentate de ASF și consultate de noi.

Scumpirea RCA-ului a ajuns un lux, iar potrivit datelor, șoferii au optat pentru polița valabilă pe 12 luni, care poate fi achiziționată în rate. ASF a publicat cele mai noi date privind tarifele, însă acestea sunt doar de referință. Cei mai afectați sunt șoferii sub 30 de ani, cu mașini puternice care vor fi obligați să achite polițe cu un cost de peste 4.000 de lei pe an.

Vedem astfel că ieșirea companiei City Insurance de pe piață a creat noi oportunități pentru ceilalți asiguratori, care pe de o parte de plâng de probleme și amenință cu insolvența, dar de cealaltă parte au majorat tarifele mai mult decât dublu. Unde se duc de fapt banii încasați și cine pune mâna pe ei pentru că de la ASF nu primim rapoarte clare, asiguratorii se plâng, iar șoferii plătesc sume tot mai mari. Recent, polițele au fost din nou majorate, chiar și cu 30 de procente la anumite categorii de șoferi, ceea ce ar trebui ca o altă instituție peste ASF să vină să investigheze situația din piață asigurărilor auto.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă