4.1 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSocialEvenimentPiața Victoriei: peste 400 de membri FSANP scandează: Stop diminuărilor salariale!

Piața Victoriei: peste 400 de membri FSANP scandează: Stop diminuărilor salariale!

Nemulțumirile vizează inclusiv reducerea beneficiilor pentru studenți, taxe pe construcții speciale și creșterea impozitului pe dividende

Sindicaliștii din penitenciare și polițiștii protestează în fața sediului Guvernului, alături de alte categorii profesionale, pentru a cere revizuirea Ordonanței „Trenuleț” și adoptarea unor măsuri care să protejeze angajații. „Criza financiară generează criză socială. Aceste măsuri de austeritate vor afecta grav instituțiile statului și calitatea serviciilor oferite populației,” avertizează sindicaliștii, într-un comunicat.

”FSANP consideră că, din cauza deficitului acut de personal de peste 30%, neplata muncii suplimentare şi a muncii în zile de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, vor pune pe butuci structurile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, deoarece niciun angajat din instituţiile de forţă nu va mai dori să muncească gratis, doar dacă este obligat să desfăşoare muncă forţată, noua formă de sclavie modernă, impusă de Ordonanţa trenuleţ, situaţie nedorită care va afecta calitatea serviciilor oferite cetăţenilor de aceste instituţii ale statului, făcându-le neatractive, spre bucuria infractorilor care uşor, uşor vor pune stăpânire pe România.”

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) avertizează că măsurile de austeritate din Ordonanța „Trenuleț”, care urmează să fie aprobată, luni, de Guvern, vor duce la „o nouă criză a resurselor umane” în sistemul penitenciar, deja afectat de un deficit de personal de peste 30%.

„Guvernul nu doar îngheață salariile, ci le taie, ceea ce va genera deprofesionalizarea structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională. Niciun român competent nu va mai accepta să poarte uniforma statului pe un salariu de 3.000 de lei,” se mai precizează în comunicatul FSANP.

Sindicaliștii atrag atenția că, în lipsa unei soluții fiscal-bugetare adecvate, sistemul penitenciar riscă să se blocheze complet în 2025, drepturile deținuților fiind afectate și conducând la posibile revolte și sancțiuni CEDO.

De asemenea, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația „Alma Mater” cer Guvernului să respecte angajamentele asumate în timpul grevei generale din 2023. Și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a depus luni la Guvern o petiție semnată de peste 35.000 de persoane, cerând eliminarea prevederilor care limitează reducerile pentru transportul feroviar destinat studenților.

„Scoateți trenulețul din ordonanță!”, este mesajul studenților, care denunță adoptarea măsurilor, fără o consultare publică adecvată.
Și alte categorii sociale se revoltă. Federația Patronală a Energiei (FPE) și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) condamnă introducerea „taxei pe stâlp” și creșterea impozitului pe dividende. ANAT afirmă despre măsurile „luate din pix” că vor destabiliza mediul de afaceri și vor afecta investitorii, în timp ce FPE avertizează asupra unui impact sever asupra sectoarelor economice strategice.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Salariul minim 2025: Creșteri la salariul „în mână” și impact pentru angajatori

Costul total suportat de angajatori pentru salariul minim va crește cu 357 lei, față de ​​2024 De la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut pe...

Horoscop 2 ianuarie 2025. Echilibru și armonie

Horoscop 2 ianuarie 2025. Ziua de azi aduce în prim-plan ideea de echilibru, subliniind necesitatea de a gestiona cu atenție emoțiile, timpul și resursele...

Ruși înrolați în armata Ucrainei pentru a lupta împotriva lui Putin: Dezvăluirile unui artist otrăvit de Kremlin

Piotr Verzilov, un cunoscut activist și fost membru al grupului anti-Kremlin Pussy Riot, a dezvăluit că numeroși cetățeni ruși s-au alăturat armatei Ucrainei pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă