Bate vântul la catedre! Ministerul Educației va încerca să umple golurile de personal și va scoate 5.300 de posturi la concurs, cu numai o lună înainte de începrea școlii.
Mai mult de jumătate sunt pentru profesori, așteptați să predea pe locurile neocupate după titularizare. De asemenea, în această vară au fost finalizate și mai multe creșe, grădinițe și școli și este nevoie de personal.
„De când noi proiectăm planul de școlarizare, se întâmplă foarte multe lucruri într-un sistem atât de mare. Se transformă grupe de grădinițe din program normal în program prelungit, asta înseamnă automat suplimentare de posturi, se dau în folosință grădinițe sau creșe, foarte multe creșe au fost construite în ultimul an, astfel încât trebuie făcute aceste reglaje. Vorbim de județele Timiș, Ilfov, Cluj, Iași”, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
5.300 de posturi scoase la concurs
Din cele 5.300 de posturi, peste 3.000 sunt pentru puericultori de creșă, educatori, învățători și profesori. Iată ordinea în care vor fi ocupate: întâi, titulari și suplinitori calificați, care au luat examenul național de titularizare din iulie, dar nu au ales un post disponibil atunci. Apoi, suplinitorii care iau examenul organizat în județe la sfârșitul lunii. Urmează plata cu ora a profesorilor care deja predau în școală, pensionarii și suplinitorii necalificați. Aceștia pot fi angajați de consiliul de administrație al școlii, pe baza unui interviu. Suplinitorii necalificați sunt cei care, chiar dacă au terminat o școală superioară, nu au cursuri de pedagogie. În rest, directorii sunt obligați să accepte oamenii trimiși la catedră de inspectorate, notează știrileprotv.ro.
„Una dintre cele mai rușinoase prevederi ale legii preuniversitare proaspăt promulgate este perpetuarea statutului second hand ale directorilor școlilor publice, care nu au dreptul să-și angajeze personalul didactic. Bine că pot să-și angajeze personal de curățenie și tehnic, și administrativ. Cum, tu, director de școală, când semnezi contract de calitate a educației cu părinții copilului pe care îl educi, nu ai dreptul să îți angajezi echipa de profesori”, spune Marian Staș, coordonator al unui program educativ.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!