21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEducațiePeste 5.000 de posturi pentru a umple golurile masive din învățământ

Peste 5.000 de posturi pentru a umple golurile masive din învățământ

Bate vântul la catedre! Ministerul Educației va încerca să umple golurile de personal și va scoate 5.300 de posturi la concurs, cu numai o lună înainte de începrea școlii.

Mai mult de jumătate sunt pentru profesori, așteptați să predea pe locurile neocupate după titularizare. De asemenea, în această vară au fost finalizate și mai multe creșe, grădinițe și școli și este nevoie de personal.

„De când noi proiectăm planul de școlarizare, se întâmplă foarte multe lucruri într-un sistem atât de mare. Se transformă grupe de grădinițe din program normal în program prelungit, asta înseamnă automat suplimentare de posturi, se dau în folosință grădinițe sau creșe, foarte multe creșe au fost construite în ultimul an, astfel încât trebuie făcute aceste reglaje. Vorbim de județele Timiș, Ilfov, Cluj, Iași”, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.

5.300 de posturi scoase la concurs

Din cele 5.300 de posturi, peste 3.000 sunt pentru puericultori de creșă, educatori, învățători și profesori. Iată ordinea în care vor fi ocupate: întâi, titulari și suplinitori calificați, care au luat examenul național de titularizare din iulie, dar nu au ales un post disponibil atunci. Apoi, suplinitorii care iau examenul organizat în județe la sfârșitul lunii. Urmează plata cu ora a profesorilor care deja predau în școală, pensionarii și suplinitorii necalificați. Aceștia pot fi angajați de consiliul de administrație al școlii, pe baza unui interviu. Suplinitorii necalificați sunt cei care, chiar dacă au terminat o școală superioară, nu au cursuri de pedagogie. În rest, directorii sunt obligați să accepte oamenii trimiși la catedră de inspectorate, notează știrileprotv.ro.

„Una dintre cele mai rușinoase prevederi ale legii preuniversitare proaspăt promulgate este perpetuarea statutului second hand ale directorilor școlilor publice, care nu au dreptul să-și angajeze personalul didactic. Bine că pot să-și angajeze personal de curățenie și tehnic, și administrativ. Cum, tu, director de școală, când semnezi contract de calitate a educației cu părinții copilului pe care îl educi, nu ai dreptul să îți angajezi echipa de profesori”, spune Marian Staș, coordonator al unui program educativ.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Mamele cu copii ar putea ieși mai devreme la pensie

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă