Apărarea civilă din Gaza a anunţat sâmbătă că peste 400 de persoane au murit de la începutul ofensivei armatei israeliene asupra nordului teritoriului, pe 6 octombrie, împotriva combatanţilor Hamas, relatează AFP.
„Am găsit peste 400 de morţi în diferite sectoare vizate din guvernoratul Gaza-Nord, care include oraşul Jabalia şi tabăra sa de refugiaţi, oraşele Beit Lahia şi Beit Hanoun, de la începutul operaţiunii militare”, a declarat pentru AFP Mahmoud Basal, purtător de cuvânt al acestui organism din subordinea Hamas.
Potrivit lui, bilanţului de 386 de morţi de vineri li se adaugă cei 33 de morţi într-o lovitură israeliană asupra taberei Jabalia sâmbătă, înainte de răsăritul soarelui.
Şi „există zeci de trupuri pe străzile din Jabalia are unor oameni ucişi de bombardamentele nesfârşite”, a subliniat el.
Întrebată de AFP despre eventuale lovituri din cursul serii trecute asupra acestei zone, armata israeliană a răspuns că verifică dacă există informaţii în acest sens.
Ofensiva e motivată de noile planuri ale HAMAS din nordul Gaza
În anumite sectoare, comunicaţiile şi reţeaua de internet sunt tăiate, ceea ce complică sarcina salvatorilor şi îi împiedică pe locuitori să contacteze serviciile de urgenţă, a precizat Basal.
Armata israeliană a lansat pe 6 octombrie o nouă ofensivă în nordul Gaza, dând asigurări că îi vizează pe combatanţii Hamas care, potrivit acesteia, îşi restabileşte capacităţile după un an de lupte crâncene.
Armata a precizat că „mai multe zeci de terorişti” au fost ucişi de la începutul ofensivei, care va duce la o nouă criză umanitară în teritoriul devastat de un an de război, potrivit ONG-urilor.
Militarii „au ucis mai mulţi terorişti în zona Jabalia în lupte grupate sau în lovituri aeriene”, a precizat sâmbătă armata. Aceasta îi acuză pe combatanţii Hamas că se amestecă în rândul populaţiei civile şi îi împiedică pe locuitori să fugă.
Forțele israeliene continuă ofensiva în Gaza dinspre nord și sud
Luni, forțele israeliene au pătruns adânc în ruinele de la marginea de nord a Fâșiei Gaza pentru a recuceri o zonă de la luptătorii Hamas, în timp ce în sud, tancurile și trupele au traversat o autostradă spre Rafah, scrie Reuters.
Unele dintre cele mai intense lupte din ultimele săptămâni au loc atât în nord, cât și în sud. Operațiunile israeliene din Rafah, care se învecinează cu Egiptul, au închis un punct de trecere principal pentru ajutor, ceea ce, potrivit grupurilor umanitare, agravează o situație dusă la extrem.
Sute de mii de oameni sunt forțați să fugă din nou după ce aproximativ jumătate din populația din Gaza s-a refugiat acolo, după ce a fost împinsă spre sud de luptele din alte părți.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!