3.9 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăPoliticăParlamentul European: Diana Șoșoacă l-a șocat până și pe liderul extremei drepte...

Parlamentul European: Diana Șoșoacă l-a șocat până și pe liderul extremei drepte franceze Jordan Bardella

Diana Şoşoacă s-a făcut rapid remarcată şi în Parlamentul European. Europarlamentarul român a făcut circ şi la Strasbourg, aşa cum era obişnuită să facă şi la Bucureşti, în Parlamentul României, potrivit Antena 1.

Rareş Bogdan a povestit episodul de astăzi, 18 iulie, şi a relatat că a fost surprins că până şi membrii partidelor extremiste au considerat că un asemenea comportament este totuşi prea mult. „Ce-i cu această doamnă? Ce-i cu acest comportament? Cel mai ciudat lucru, că până şi în grupul extremist…Gândiţi-vă că până şi un extremist cum este liderul Frontului Naţional, Jordan Bardella, care se afla în primul rând pentru că el conduce partidul şi e a treia familiei politică, s-a întors şi a făcut cu mâna. Dacă ajung şi astfel de oameni, care nu sunt exemplul comportamentului democraţiei supreme, vă daţi seama că e complicat. Pentru că noi, de acum, trebuie să dăm explicaţii. Eu nu ştiu dacă cei 500.000 de votanţi ai doamnei Şoşoacă sunt onoraţi acum. Poate o aplaudă, poate sunt fericiţi cu ce-a făcut. Eu le spun cu tot respectul, respectându-le votul, că au adus multe deservicii României”, a declarat Rareş Bogdan.

POLITICO o încadrează pe Şoşoacă la categoria noilor eurodeputaţi „excentrici”

Nu doar francezii au fost uimiţi de comportamentul Dianei Şoşoacă. Un europarlamentar olandez a urmărit „show-ul” oferit de Şoşoacă şi a concluzionat: „Asta e România”. Incidentul a avut loc în timpul unui discurs al liderului francez al grupului Renew (liberal), Valérie Hayer, care îi cerea Ursulei von der Leyen „să facă tot posibilul pentru a înscrie dreptul la avort în Carta europeană a drepturilor fundamentale”.

Diana Iovanovici Şoşoacă nu s-a dat bătută, continuând să vocifereze în timp ce aprozii, personalul însărcinat cu buna desfăşurare a lucrărilor adunării, încercau să o îndrume spre ieşirea din hemiciclu. „V-aş ruga, de asemenea, să nu ţipaţi la aprozi”, i-a spus Roberta Metsola. „Cred că aţi vorbit destul”, a adăugat preşedinta Parlamentului European. Luând din nou cuvântul, Valérie Hayer a văzut în acest incident „o dovadă, dacă mai era nevoie, că este fundamental şi urgent să apărăm dreptul la avort în întreaga Europă”.

În timp ce Ursula von der Leyen vorbea, Diana Șoșoacă și-a pus o botniță

Anterior, în timpul discursului Ursulei von der Leyen, care candidează pentru un al doilea mandat, Diana Iovanovici Şoşoacă s-a făcut remarcată prin afişarea unei botniţe pe care şi-a pus-o în faţa gurii. Această creştină ferventă a propus, de asemenea, aducerea unui preot pentru a „binecuvânta” şi „purifica” Parlamentul European, potrivit presei, notează AFP.

Acesta este primul mandat european pentru avocata în vârstă de 48 de ani, care a anterior a făcut parte din Parlamentul României. Aleasă senator al României în 2020 pe lista partidului de extremă dreapta AUR, ea este cunoscută pentru opoziţia sa faţă de măsurile anti-Covid şi faţă de vaccinarea împotriva virusului, exprimată pe reţelele sociale. Şi POLITICO a menţionat incidentul cu Şoşoacă în live blogul pe care îl ţine despre votul în privinţa Ursulei von der Leyen şi a postat pe X un video cu momentul: „Europarlamentarul român de extremă-dreapta Diana Şoşoacă a fost expulzată din sală după ce a întrerupt cu voce tare discursul liderei Renew, Valérie Hayer. „Voi aţi ucis oameni, eu am dreptul să vorbesc”, a spus Şoşoacă, probabil vizând-o pe Ursula von der Leyen, care a devenit ţinta multor dezinformări şi teorii ale conspiraţiei pandemice. Şoşoacă a ridicat o icoană şi iniţial a refuzat să se mişte, spunându-le aprozilor: „Nu mă atingeţi”.

VIDEO. Șoșoacă uimește Parlamentul European și laudă Federația Rusă

Eurodeputata Diana Șoșoacă a rostit primul ei discurs în Parlamentul European miercuri, adoptând un ton familiar caracterizat de poziții antioccidentale și pro-ruse.

În discursul său, ea a acuzat Europa că a contribuit la sărăcirea României și a ucrainenilor, considerând că aceștia din urmă sunt responsabili pentru deteriorarea infrastructurii rutiere în țara noastră.

Înainte de a vorbi în Parlamentul European, Diana Șoșoacă a provocat indignare prin mesajele sale pe buletinul de vot, în care a scris inclusiv „Niciodată cu Ucraina”.

Aceste acțiuni au stârnit reacții puternice din partea opiniei publice și a politicienilor din România și din alte state europene.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

O nouă accidentare pentru Ansu Fati! Extrema Barcelonei va fi indisponibilă timp de patru săptămâni

Ansu Fati (22 de ani), considerat cândva o mare speranță a Barcelonei, s-a accidentat din nou în timpul unui antrenament desfășurat miercuri dimineața, a...

Statele Unite inaugurează o nouă bază antirachetă în Polonia, consolidând alianța cu NATO

Miercuri, Statele Unite inaugurează o nouă bază de apărare antirachetă în Redzikowo, Polonia, lângă coasta Mării Baltice. Proiectul, lansat în anii 2000, reprezintă un...

Carne de vită cu probleme. Brazilia suspendă exporturile

Brazilia a anunțat suspendarea exporturilor de carne de vită către Uniunea Europeană (UE), ca urmare a unui audit european care a descoperit nereguli majore...
Ultima oră
Pe aceeași temă