4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalParlamentul European a adoptat un regulament privind metanul

Parlamentul European a adoptat un regulament privind metanul

Parlamentul European a adoptat un regulament privind metanul. Este primul act legislativ european care vizează monitorizarea și reducerea în mod eficace a emisiilor de metan din sectorul energetic în Europa și în întreaga lume, potrivit antena3.ro.

Comisia Europeană a salutat „adoptarea, astăzi, 27 mai, a primului act legislativ european care vizează monitorizarea și reducerea în mod eficace a emisiilor de metan din sectorul energetic în Europa și în întreaga lume”. Adoptarea acestui act legislativ marchează o nouă etapă în implementarea Pactului verde european și reflectă hotărârea Europei de a aborda problema emisiilor pe plan intern și internațional, susține CE prin intermediul unui comunicat de presă.

„Acest nou regulament obligă industria europeană a gazelor fosile, a petrolului și a cărbunelui să măsoare, să monitorizeze, să declare și să verifice în mod corespunzător emisiile sale de metan, în conformitate cu cele mai înalte standarde de monitorizare, și să ia măsuri pentru reducerea acestor emisii.

El interzice degazificarea și arderea la faclă în sectoarele petrolului și gazelor, cu excepția unor circumstanțe inevitabile, în special din motive de siguranță. Întrucât Europa continuă să importe cea mai mare parte a energiei fosile pe care o consumă, acest regulament va aborda, de asemenea, emisiile de metan provenite din combustibilii fosili importați.

Regulamentul va introduce în mod progresiv cerințe mai stricte pentru a asigura faptul că exportatorii aplică treptat aceleași obligații de monitorizare, de declarare și de verificare ca și operatorii din UE”, a transmis CE.

De asemenea, Comisia va institui „un instrument de monitorizare a emițătorilor de metan la nivel mondial și un mecanism de alertă rapidă pentru evenimentele cu emisii ridicate, cu scopul de a face schimb de informații cu privire la amploarea, recurența și localizarea surselor cu emisii ridicate de metan din UE și din afara acesteia”. Datorită acestui instrument, Comisia va putea solicita rapid informații cu privire la măsurile luate de țările în cauză pentru a combate aceste scăpări de emisii.

Regulamentul privind industria „zero net” face ca UE să devină căminul producției de tehnologii curate

Regulamentului privind industria „zero net” (RIZN) a fost adoptată în ședința de astăzi, 27 mai, în cadrul întâlnirii Comisiei Europene. Noul regulament ar urma să plaseze Uniunii Europene pe calea cea bună în ceea ce privește consolidarea capacităților sale interne de producție a tehnologiilor curate esențiale.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Odată cu adoptarea Regulamentului privind industria „zero net”, UE are acum un mediu de reglementare care ne permite să extindem rapid producția de tehnologii curate. Acest regulament creează cele mai bune condiții pentru sectoarele care sunt esențiale pentru atingerea obiectivului nostru de zero emisii nete până în 2050. Cererea este în creștere, atât în Europa, cât și la nivel mondial, iar acum suntem pregătiți să răspundem, cu oferta europeană, unui volum mai mare de cerere”.

Prin crearea unui mediu de afaceri unificat și previzibil pentru sectorul producției de tehnologii curate, RIZN va spori competitivitatea și reziliența bazei industriale a UE și va sprijini crearea de locuri de muncă de calitate și o forță de muncă calificată. Datorită faptului că stimulează producția internă de tehnologii „zero net” a UE, RIZN va reduce riscul de înlocuire a dependențelor de combustibilii fosili cu dependențe tehnologice de actori externi. La rândul său, acest lucru va contribui la transformarea sistemului nostru energetic în unul mai curat și mai sigur, importurile volatile de combustibili fosili fiind înlocuite de surse de energie curată la prețuri accesibile, produsă pe plan intern.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă