4.9 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăPoliticăPapa Francisc a fost implicat într-un schimb de prizonieri în Ucraina

Papa Francisc a fost implicat într-un schimb de prizonieri în Ucraina

Papa Francisc a declarat că a fost implicat în organizarea unui schimb de prizonieri în Ucraina, deşi nu este clar rolul jucat de suveranul pontif, relatează joi dpa.

El a menţionat acest lucru în timpul unei întâlniri private cu iezuiţii săptămâna trecută în Kazahstan, potrivit revistei La Civilta Cattolica, o publicaţie iezuită.

Papa Francisc a afirmat că primeşte în mod constant vizite din partea cetăţenilor şi a oficialilor ucraineni care îi vorbesc despre război.

Unul dintre aceştia era un ofiţer al armatei ucrainene implicat în schimburile de prizonieri şi care i-a adus papei Francisc o listă cu peste 300 de prizonieri de război. Suveranul pontif a afirmat că ofiţerul i-a cerut „să facă ceva pentru a face posibil un schimb (de prizonieri). Papa l-a sunat imediat pe ambasadorul rus pentru a-l întreba dacă se poate face ceva, dacă s-ar putea grăbi un schimb de prizonieri”, potrivit agerpres.ro.

Papa Francisc a înlesnit un schimb de prizonieri în Ucraina, ultimul dintre acestea fiind realizat cu 300 de prizonieri săptămână trecută

Forţele ucrainene şi cele ruse au făcut schimb de aproximativ 300 de prizonieri de război săptămâna trecută după alte schimburi care au avut loc de la începutul conflictului.

Întâlnirea privată a papei Francisc cu iezuiţii a avut loc pe 15 septembrie în Kazahstan, după ce suveranul pontif a participat la un congres interreligios organizat în această ţară.

El şi-a reiterat cu această ocazie punctul de vedere potrivit căruia conflictul izbucnit în urma atacului Rusiei asupra Ucrainei este un „al treilea război mondial”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cod portocaliu de viscol în 17 județe, cu rafale de până la 120 km/h

Vor fi precipitaţii mixte care vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 de metri vor predomina ninsorile ANM transmite că, în...

Istoria comunismului din România, disciplină obligatorie pentru toți liceenii, anunță ministrul Educației

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului dedicat marcării a 35 de ani de la Revoluția Română din 1989 Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat,...

Golden State Warriors și Dallas Mavericks stabilesc un nou record NBA! Klay Thompson, spectacol în San Francisco

Golden State Warriors și Dallas Mavericks au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria NBA în noaptea de duminică spre luni. Într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă