3.1 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăCulturăOperele de artă adunate de o companie românească în peste 30 de...

Operele de artă adunate de o companie românească în peste 30 de ani, scoase la licitație

Nu mai puțin de 181 de opere de artă adunate de o companie românească în peste 30 de ani vor face parte din Licitaţia unei Colecţii corporatiste de Artă Contemporană care se va desfășura pe 30 ianuarie, de la ora 19.00.

„Este pentru prima dată când participă la un astfel de eveniment o colecţie de opere colectate, de-a lungul a trei decenii, de o companie românească, care a strâns toate aceste lucrări în special prin achiziţii din expoziţii, pentru a susţine artiştii români şi a le încuraja formarea treptată, în anii care au urmat după Revoluţie. Este vorba atât despre artiştii ai anilor ’70-’80, cât şi din generaţiile postdecembriestă şi Z, toţi uniţi în curajul de a-şi exprima ideile, pentru a ne inspira şi a ne provoca imaginaţia”, se arată într-un comunicat al Artmark.

Unul dintre cele mai impresionante loturi este lucrarea intitulată „Peacock”, estimată la 1.000 – 1.600 de euro, care a fost realizată de Ionuţ Barău din multe materiale reciclate, inclusiv o carpetă „Răpirea din Serai”.

Lucrări deosebite sunt şi „Come to the Heart Side” a lui Cristian Moldovan, la 800 – 1.500 de euro, care „îndulceşte” celebrul personaj Darth Vader din seria cinematografică „Războiul Stelelor”, dar şi „Peace Them Over!” a lui Marc Verlan, artist originar din Republica Moldova care a realizat această lucrare în 2010 prefigurând, parcă, războiul ucrainean început la 24 februarie 2022. Pictura sa a fost estimată la 2.500 – 3.500 de euro.

La aceeaşi licitaţie participă şi o lucrare realizată de Teli Iacşa, „The Social Unicorn”, realizată dintr-o varietate de materiale, pe modelul „fă rai din ce ai”, şi care a fost estimată la 1.000 – 1.800 de euro. Artista a anunţat că va dona o parte din fondurile strânse din această vânzare Fundaţiei Veritas Sighişoara.

Toate operele pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviţă sau online pe artmark.ro. Expoziţia de la Galeriile Artmark este deschisă de luni până duminică, gratuit, în intervalul orar 10.00 – 20.00. 

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Crin Antonescu: Călin Georgescu este o „variantă de neacceptat” și „un drog ieftin și distrugător care este servit oamenilor”

Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale din 2025, a declarat marți seara, la Antena 3 CNN, că, în opinia sa, Călin...

Crin Antonescu: Călin Georgescu este o „variantă de neacceptat” și „un drog ieftin și distrugător care este servit oamenilor”

Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale din 2025, a declarat marți seara, la Antena 3 CNN, că, în opinia sa, Călin...

Crin Antonescu: America nu exista atunci când noi aveam forme de cultură, de civilizație, care sunt încorporate civilizației creștine, civilizației europene

Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, s-a dezlănțuit, marți seară, la Antena 3 CNN, într-o retorică acidă la adresa politicienilor români care...
Ultima oră
Pe aceeași temă