10.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalONU se va întruni joi pentru noi discuții despre războiul declanșat de...

ONU se va întruni joi pentru noi discuții despre războiul declanșat de Hamas în Israel

Adunarea Generală a ONU se va reuni joi pentru a discuta despre războiul declanşat de atacul Hamas asupra statului Israel, a anunţat luni preşedintele acesteia într-o scrisoare către statele membre, notează AFP, conform agerpres.ro.

În timp ce Consiliul de Securitate nu a reuşit să se pună de acord asupra unei rezoluţii privind acest război, mai multe state, în special Iordania în numele grupului arab, Rusia, Siria, Bangladesh şi chiar Vietnam şi Cambodgia, au cerut oficial preşedintelui Adunării Generale, Dennis Francis, să programeze această reuniune.

Săptămâna trecută, Consiliul de Securitate al ONU, divizat de obicei în ce priveşte chestiunea israeliano-palestiniană, a respins o propunere de rezoluţie a Rusiei care solicita o „încetare a focului umanitară”. Doar 5 din cele 15 state membre ale Consiliului au susţinut acest text care condamna „toate violenţele împotriva civililor şi toate actele teroriste”, dar nu numea Hamas, ceea ce a fost inacceptabil pentru Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa.

Al doilea proiect de rezoluţie elaborat de Brazilia, care deţine preşedinţia Consiliului în octombrie, a fost blocat de un veto american. Washingtonul a criticat acest text pentru că nu a menţionat „dreptul Israelului de a se apăra”, în timp ce 12 ţări l-au votat.

Înainte de reuniunea Adunării Generale joi la ora 10.00 (14.00 GMT), Consiliul de Securitate va dezbate marţi din nou această problemă. O reuniune de mult planificată la care sunt aşteptaţi unii miniştri de externe, precizează AFP.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...
Ultima oră
Pe aceeași temă