Rusia nu are muniții și trupe pentru a începe o ofensivă majoră în Ucraina. Trebuie să-și asigure provizii de muniție din alte țări
Un oficial al NATO a declarat, sub rezerva anonimatului, reporterilor prezenți la Summitul de la Washington că recentele atacuri incendiare, comploturi de asasinat și sabotaj din Europa, fac parte dintr-o campanie sub acoperire a președintelui rus, Vladimir Putin, pentru a submina sprijinul public pentru Ucraina, scrie Reuters.
Oficialul a adăugat că Rusia a suferit pierderi „foarte mari”, în timp ce se luptă să exploateze mici câștiguri teritoriale și că nu are trupe și muniție, pentru a organiza o ofensivă la scară largă.
„Ceea ce trebuie să facă este să ordone unităților fără personal și fără experiență, să se mute în zone pentru a atinge obiective nerealiste”, a spus oficialul, care a dorit să-și păstreze anonimatul. Rusia recruta aproximativ 30.000 de militari pe lună, permițându-i să suporte pierderi mari pe câmpul de luptă, a mai spus el.
„Pentru a susține operațiuni ofensive reale, credem că Rusia ar trebui să asigure provizii semnificative de muniție din alte țări, dincolo de ceea ce primește deja de la Iran și din Coreea de Nord”
oficial NATO
Oficialii occidentali și ucraineni spun că Iranul furnizează drone sinucigașe Rusiei – o acuzație negată de Teheran – iar Coreea de Nord a furnizat Moscovei obuze de artilerie și rachete. Ambii neagă că au avut loc astfel de transferuri.
Oficialul a estimat că Rusia va putea să-și mențină economia de război încă trei-patru ani, iar pentru Ucraina, „va trece ceva timp” până când va reuși să strângă muniția și personalul de care are nevoie, pentru a organiza noi operațiuni ofensive.
„Primul lucru pe care trebuie să-l faci, atunci când te împingi împotriva a ceva despre care Vladimir Putin crede că este sub prag… este să-i arăți că știi ce se întâmplă”
oficial NATO
El a vorbit, de asemenea, despre ceea ce se știe că face China, adică furnizează continuu „piese critice de abilitare” pentru drone, rachete și industria rusă de apărare.